Cauta

Circul Ursulei la Davos

Se știe că al doilea mandat al Ursulei von der Leyen îi vine ca o pălărie prea mare, dar asta nu o împiedică să bată câmpii pe unde are ocazia - și Davos este o mare ocazie

Donald Trump îi provoacă frisoane Ursulei von der Leyen. Prezentă la Forumul Economic Mondial, desfășurat la Davos,  șefa Comisiei Europene caută aliați în fața președintelui american.

„Prioritatea noastră absolută va fi să ne angajăm în dialog fără întârziere, să examinăm care sunt interesele noastre comune și să ne pregătim pentru negocieri”, a declarat von der Leyen, care a susținut unul dintre discursurile de deschidere ale reuniunii WEF, potrivit AFP. „Vom fi pragmatici, dar nu ne vom abandona principiile. Pentru a ne proteja interesele și a ne apăra valorile”.

Astfel de afirmații se încadrează în clasica atitudine a UE privind geopolitica: o înșiruire de vorbe goale pe care nu le mai ascultă nimeni. Europa nu are loc la masa puternicilor lumii. Prin urmare, nu are cum să-și apere interesele.  Valori și principii? Blocul este unit doar pe hârtie – prăpastia dintre Est și Vest se adâncește.

Doamna Ursula  a apărat  Acordul de la Paris privind schimbările climatice, care „rămâne cea mai bună speranță pentru întreaga umanitate”.  Dacă e așa, de ce Trump a declanșat ieșirea Statelor Unite din acest acord, așa cum a făcut-o în timpul primului său mandat? Răspunsul este simplu: America s-a săturat de tranziția ecologică a lui Biden și se întoarce la profiturile generate de petrol și gaze. Europa Ursulei a renunțat la energia ieftină și se îndreptă spre dezindustrializare, în frunte cu Germania.

Von der Leyen a anunțat că Uniunea Europeană este pregătită să „întindă mâna” Chinei și să „aprofundeze” relația sa cu Beijingul. Cum adică? După ce UE  s-a lansat în anchete privind concurența neloială a  mașinilor chinezești, subvenționate de stat, acum vrea să se pună bine  cu cel mai mare poluator mondial!

Și nu e totul:  UE va ”consolida parteneriatul strategic cu India, cea mai populată țară și cea mai mare democrație din lume”. Democrația indiană e valabilă doar la Bollywood, marea majoritatea a populației trăiește în sărăcie lucie.

Se știe că al doilea mandat al Ursulei îi vine ca o pălărie prea mare, dar asta nu o împiedică să bată câmpii pe unde are ocazia – și Davos este o mare ocazie.

Europenii sunt cei mai îngrijorați de a doua președinție Trump și „aproape singuri” în această privință, conform unui raport recent al Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR), bazat pe un sondaj realizat pe un eșantion de peste 28.000 de persoane din 24 de țări. Nici nu e de mirare cu birocrați de teapa Ursulei von der Leyen.

Ultimele stiri

  • S-a anunțat oficial! Spital: Afecțiunea pulmonară de care suferă Ion Iliescu este de natură oncologică
  • Tragedie cumplită! Fată de 17 ani, lovită mortal de tren. Ar fi avut căști și n-ar fi auzit semnalele sonore
  • Nicușor Dan, față în față cu sindicaliștii, la Cotroceni/Hossu: Măsurile de austeritate care s-au vehiculat sunt inacceptabile
  • Rachete iraniene au lovit luni Tel Aviv şi oraşul-port Haifa – VIDEO
  • Air India, o nouă ipoteză: Ce rol a avut scaunul pilotului
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 iunie 2025 – Este o perioadă benefică pentru discuțiile cu persoana iubită
  • Alege ce citești
  • Guvernarea sinucigașilor: PSD și PNL deschid ușa larg pentru AUR
  • România se împrumută pentru oferirea de sprijin imediat Ucrainei
  • Exit mobile version