Peste trei săptămâni, va fi mult mai dificil ca transportatori să obțină compensații pentru orice pagubă provocată de tankerele care transportă țiței rusesc.
Europa și Regatul Unit sunt mari furnizori de asigurări maritime, precum și de servicii de brokeraj, finanțare, clasificare a navelor și alte servicii care fac posibilă circulația petrolului în întreaga lume. De asemenea, în aceste țări se află multe dintre navele care navighează în acest domeniu. Companiile grecești sunt cei mai mari proprietari de petroliere din lume.
După 5 decembrie, aceste nave nu vor mai putea transporta țiței rusesc, iar serviciile nu vor mai fi disponibile pentru nicio navă, europeană sau nu, decât dacă prețul plătit pentru încărcătură este sub un plafon care urmează să fie stabilit. Interdicțiile vor fi extinse la produsele rafinate două luni mai târziu.
Este foarte probabil ca majoritatea exporturilor Rusiei să fie transportate pe propriile sale nave, pe cele ale clienților săi rămași sau pe o flotă din ce în ce mai mare de petroliere îmbătrânite deținute de companii puțin cunoscute, înregistrate în jurisdicții care nu sunt cunoscute pentru deschiderea sau transparența lor.
Cine va asigura aceste nave și ce va însemna acest lucru pentru potențialii reclamanți?
Dacă vă gândiți la cererile de despăgubire pentru asigurări maritime legate de petrol, s-ar putea să vă vină în minte scufundarea navei Sanchi în largul coastelor Chinei în ianuarie 2018 sau, mai probabil, eșuarea navei Exxon Valdez în largul Alaskăi în 1989.
Sanchi i-a costat pe asiguratori aproape 200 de milioane de dolari, o cifră care a fost menținută la un nivel scăzut deoarece nu a existat poluare a țărmului în urma accidentului. Dezastrul Exxon Valdez, care a acoperit cu petrol 1.200 de mile de coastă din Alaska, l-a costat pe proprietarul său aproximativ 3,5 miliarde de dolari înainte de despăgubirile punitive, din care 780 de milioane de dolari au fost recuperate de la companiile de asigurare.
Dar aceste dezastre mari reprezintă o proporție infimă din cererile de despăgubire din industria navală. Nu este clar cum vor fi plătite sau dacă vor fi plătite daunele provocate de un petrolier care transportă țiței rusesc. Acest lucru ar trebui să fie o preocupare pentru fiecare țară ale cărei porturi sau coaste ar putea fi în pericol.
Este puțin probabil ca petrolierele care transportă țiței rusesc să acosteze în țări „neprietenoase”, dar cu siguranță vor trece pe lângă țărmurile acestora, fie că ies din Marea Baltică prin strâmtoarea daneză, fie că traversează Canalul Mânecii.
În prezent, petrolierele rusești sunt asigurate de compania de asigurări Ingosstrakh, al patrulea mare asigurator general al țării, care acoperă deja aproximativ 2 000 de nave. De asemenea, este probabil să acopere o mare parte din așa-numita „flotă fantomă” de petroliere care se așteaptă să continue să transporte țiței rusesc luna viitoare. Acest lucru stârnește îngrijorări.
Prima se învârte în jurul capacității companiei de a satisface orice cerere de despăgubire cu adevărat mare rezultată în urma pierderii unei nave, încărcătura acesteia ajungând pe plaje. Dacă aceste plaje se află, să zicem, în Regatul Unit sau într-o țară din UE, care este probabilitatea ca cererile de despăgubire împotriva proprietarului sau a navlositorului navei să aibă succes?
O a doua întrebare este dacă guvernul rus ar permite ca Ingosstrakh să soluționeze cererile de despăgubire din partea țărilor „neprietenoase”? Și ar putea companiile sau guvernele din aceste țări să primească plăți de la Ingosstrakh?
Navele trebuie să aibă asupra lor un „cartonaș albastru” care să dovedească faptul că dețin o asigurare recunoscută de Organizația Maritimă Internațională. Aceste carduri oferă porturilor – și oricărei alte persoane din lanțul de aprovizionare – garanția că o navă are o acoperire corespunzătoare. Asiguratorii de protecție și despăgubire din Rusia pot furniza aceste carduri, dar depinde apoi de fiecare port în parte să decidă dacă acestea demonstrează cu adevărat un nivel de acoperire satisfăcător. Și vor trebui să țină cont de faptul că, în cele din urmă, s-ar putea să ceară statului rus să plătească.
