AcasăEconomieCine pierde lupta comercială transatlantică: UE sau America?

Cine pierde lupta comercială transatlantică: UE sau America?

Negociatorii de la Bruxelles și Washington se străduiesc să rezolve o dispută de cinci ani privind oțelul și aluminiul, care datează de la decizia fostului președinte american Donald Trump de a impune tarife vamale asupra importurilor europene.

Au timp până în octombrie pentru a ajunge la un acord, dar sunt încă atât de departe unii de celălalți încât oficialii europeni se tem acum că șansele de înțelegere sunt minime.

Fără un acord,comentează Politico, ambele părți ar putea reimpune tarife comerciale în valoare de miliarde de dolari pentru mărfurile celeilalte părți – care ar putea depăși cu mult sectorul oțelului și ar putea afecta produse precum vinurile franceze, romul american, vodca și blugii din denim.

Consecințele politice ale unui eșec pentru președintele Joe Biden ar fi grave, exporturile americane fiind afectate chiar înainte de potențiala sa bătălie pentru realegere în 2024.

Pentru UE va însemna o altă rupere a relațiilor comerciale cu SUA într-un moment extrem de tensionat: o Chină agresivă încearcă să întrerupă liniile de aprovizionare, deja afectate de războiul Rusiei în Ucraina.

Trump impus tarife vamale pentru oțel și exporturi europene în valoare de 6,4 miliarde de euro în 2018, din motive de „securitate națională”.După ce a ajuns la putere, Biden a fost de acord cu o încetare temporară a ostilităților, dar disputele au rămas.

Dar, dacă nu se ajunge la un nou acord până în octombrie, există riscul ca tarifele să revină. Un summit între Biden și liderii UE a fost programat pentru luna octombrie, care ar putea coincide cu ultima etapă a negocierilor.

Americanii  au un obiectiv neoficial: să oprească dumpingul practicat de Beijing asupra oțelului chinezesc. Oficialii de la Bruxelles consideră că discuțiile în curs de desfășurare reprezintă doar o altă presiune din partea SUA pentru a-i forța să adopte o poziție mai dură față de China.

Washingtonul vrea să impună tarife la produsele importate din oțel sau aluminiu, care ar crește progresiv în funcție de cât de intensiv este procesul de fabricație în ceea ce privește emisiile de carbon.Țările care aderă la acord ar urma să se confrunte cu tarife mai mici, sau deloc, în comparație cu cele care nu aderă.

Răspunsul UE nu ar  include nicio formă de tarife, potrivit oficialilor. Bruxelles-ul se teme că planul american privind tarifele vamale contravine regulilor Organizației Mondiale a Comerțului.

Însă un oficial de rang înalt al administrației Biden, care a vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta despre negocierile în curs, a declarat că tarifele nu ar trebui să fie scoase din discuție.

 

 

author avatar
Radu Jacotă Redactor
301 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger