Marea dezinflație din țările industrializate din anii ’80 și ’90 a dus la specializarea politicilor monetare pe obiectivul stabilității prețurilor. Această evoluție, justificată din motive de credibilitate și eficiență, a dus la externalizarea în mare măsură a dilemelor cu care se confruntă bancherii.
2023 ilustrează cel puțin cinci dintre aceste dileme.Prima, foarte prezentă în dezbateri, subliniază Boursorama, se referă la tensiunea evidentă dintre creșterea ratelor dobânzilor pentru a reduce presiunile inflaționiste și susținerea creșterii economice: băncile centrale au arătat, prin relativa prudență a reacției lor, că nu pot, indiferent de statutul lor, să ignore această tensiune și că de ea depinde și credibilitatea lor.
A doua dilemă tocmai a ieșit în evidență odată cu falimentul băncii din Silicon Valley și cu riscul de contagiune bancară, amplificat de soarta Credit Suisse. Creșterea ratelor dobânzilor slăbește activele băncilor care au investit în obligațiuni cu cupoane scăzute sau negative, care sunt cu siguranță fără risc de credit, dar a căror valoare se prăbușește.
A treia dilemă este legată de globalizare. Creșterea ratelor dobânzilor în țările industrializate sporește amploarea șocului economic cu care se confruntă țările în curs de dezvoltare: inversarea fluxurilor de capital, deprecierea monedelor lor (ceea ce sporește presiunea inflaționistă), costuri mai mari ale datoriei externe, toate acestea într-un context de încetinire a creșterii globale ce le afectează perspectivele și amenință să șteargă decenii de progres în lupta împotriva sărăciei.
Responsabilitatea națiunilor dezvoltate este de netăgăduit: deciziile lor afectează nu numai condițiile comerțului internațional, ci și circulația capitalurilor, susceptibile de a reacționa în masă la schimbările de politică monetară.
A patra dilemă se referă la tranziția energetică. Necesită investiții uriașe în atenuare (energii noi, nuclear) și adaptare (de exemplu, renovări termice), într-un context în care nivelul datoriei publice și private face ca orice decizie să fie mult mai sensibilă la ratele dobânzilor.
Cea de-a cincea dilemă, comună tuturor celorlalte, este impactul politicii monetare (indiferent dacă este acomodativă sau restrictivă) asupra inegalității.
Orice politică publică are efecte redistributive, care apar, de fapt, ca variabile de ajustare subordonate unor obiective neredistributive, în condițiile în care inegalitatea a devenit, pe bună dreptate, o preocupare majoră atât în interiorul țărilor, cât și la nivel mondial.
Marea provocare pentru politicile publice de astăzi este de a nu mai permite ca prioritățile de acțiune să fie determinate în funcție de situația economică și de tratarea cronologică a problemelor atunci când acestea apar, ci de a orienta acțiunea în funcție de obiectivele care se impun în amonte și de a gestiona instrumentele în concordanță cu acestea.