Pentru a ieși din impas, economia Chinei ar putea testa modelul japonez, împărțit în trei „săgeți” - monetară, fiscală și structuralăEconomia Chinei riscă să cadă într-o mlaștină asemănătoare Japoniei – stagnare și deflație – ca urmare a exploziei unei bule majore de active alimentate de datorii.
China s-a confruntat cu cea mai severă deflație din anii 1980, precum și cu un șoc al creșterii economice comparabil cu cel din Japonia, potrivit unei analize Financial Times. Rata de creștere a PIB-ului Chinei încetinește cu șase puncte procentuale, la fel ca în cazul Japoniei.
Rețeta „Abenomics”
Dar Japonia nu numai că a oferit un șablon a ceea ce trebuie evitat, dar cadrul „Abenomics” al fostului premier Shinzo Abe a oferit o rețetă pentru ieșirea din impas, împărțită în trei „săgeți”, așa cum le-a numit Abe – monetară, fiscală și structurală.
Teoria era simplă: stimulente fiscale și monetare puternice erau necesare pentru a oferi Japoniei o viteză de scăpare, în timp ce reformele structurale erau vitale pentru o redresare durabilă. În cele din urmă, Japoniei i-a lipsit voința politică de a face munca grea a schimbărilor structurale. Ar putea China să aibă aceeași soartă?
Prima săgeată – reducerea ratei dobânzii
Ultimul stimulent al Beijingului pare a fi o primă săgeată. Reducerile semnificative ale ratei dobânzii – împreună cu injecțiile majore de lichidități în administrațiile locale greu încercate – sunt deosebit de semnificative. Cu toate acestea, piața rămâne cu 31 % sub nivelul său maxim din februarie 2021. Experiența japoneză oferă o perspectivă importantă, deoarece indicele Nikkei 225 a crescut de patru ori cu o medie de 34 % în drumul său către o scădere cumulată de 66 % din decembrie 1989 până în septembrie 1998.
Săgeata fiscală, mai nesigură
Săgeata fiscală a Chinei este mai nesigură. Acțiunile decidenților politici au fost încadrate mai mult prin promisiuni generale decât prin detalii. De exemplu, sprijinul pieței imobiliare a fost formulat în termeni de reduceri ale ratelor ipotecare.
Nu a existat niciun detaliu cu privire la absorbția surplusului de locuințe nevândute. La fel ca Japonia în anii 1990, Beijingul se ferește în continuare să folosească o bazooka fiscală, așa cum a făcut în 2009-2010, având în vedere îndatorarea tot mai mare a sectorului public.
Reforma structurală, cea mai problematică
Reforma structurală este săgeata cea mai problematică pentru China. Se confruntă cu trei provocări structurale majore: demografia, productivitatea și subconsumul cronic. Recentul al treilea plen al Partidului Comunist a luat măsuri pentru a rezolva unele probleme, dar acestea au constat în principal într-o ușoară creștere a vârstei de pensionare.
Între timp, acțiunile de sprijinire a sectorului privat sunt mai mult retorice decât substanțiale în ceea ce privește eliminarea constrângerilor politice și de reglementare care au fost instituite de la mijlocul anului 2001.
De asemenea, Beijingul nu s-a confruntat cu cel mai mare obstacol în calea reechilibrării structurale a Chinei – reformele în materie de securitate socială (adică pensii și asistență medicală) necesare pentru a reduce economisirea excesivă determinată de frică și pentru a stimula consumul discreționar al gospodăriilor.
