Cauta

Cea mai puternică bancă centrală din lume, subminată de cel mai puternic om din lume?

Mulți analiști susțin că Donald Trump subminează independența Fed, în vigoare din 1951 și respectată de majoritatea președinților și legislatorilor.

La forumul Băncii Centrale Europene de luna trecută, Christine Lagarde a profitat de un moment pentru a lăuda un bancher central din afara granițelor Europei.

Jeremy Powell a întruchipat „standardul unui bancher central curajos”. Șeful Rezervei Federale a SUA, cea mai puternică bancă centrală din lume, a fost aplaudat de elita financiară prezentă la Sintra, Portugalia.

Dar omagiul a contrastat puternic cu tratamentul pe care Powell îl primise cu doar câteva ore înainte din partea celui mai puternic om din lume, notează Financial Times.

Donald Trump l-a criticat și batjocorit pe Powell deoarece nu a redus ratele dobânzilor. Casa Albă insistă că Fed reprezintă un obstacol în calea eforturilor sale de a stimula creșterea economiei americane. Dar alții cred că este vorba mai degrabă de costurile de împrumut federale în contextul creșterii datoriei publice.

”Legarea politicii monetare de reducerea presiunilor bugetare este un drum sigur către o inflație mai mare”, subliniază Don Kohn, fost vicepreședinte al Fed. La forumul BCE, Powell a spus că, dacă nu ar fi fost tarifele din „ziua eliberării” și impactul lor asupra prognozelor de inflație ale SUA, Rezerva Federală „probabil ar fi redus ratele până acum”.

Mulți analiști susțin că Trump subminează independența Fed, în vigoare din 1951 și respectată de majoritatea președinților și legislatorilor.

Inflația rămâne scăzută, la 2,4% în mai, după 2,3%. Dar Trump a susținut că nu există inflație în SUA și ”ar dori să vadă dobânda scăzând”. De asemenea, a spus că Powell este o ”persoană stupidă” și ”politizată”, continuând seria de insulte care a început în aprilie.

Powell a declarat că intenționează să rămână în funcție până la expirarea mandatului, în mai 2026, iar înlocuirea sa cu o persoană mai maleabilă nu va fi simplă.

Numai o „cauză gravă” (faptă penală, incapacitate fizică sau psihică) ar putea justifica plecarea lui Powell. Diferențele de opinie privind politica monetară nu intră în această categorie.

Trump o poate ignora oricând. Dar investitorii s-ar îndepărta masiv de dolar și de titlurile de trezorerie americane, care până acum au fost considerate refugii sigure în cazul unei crize. Introducerea pe scară largă a tarifelor la exporturile străine a provocat panică pe piața obligațiunilor.

Curtea Supremă a decis că administrația Trump poate concedia membrii altor agenții federale independente – dar a exceptat în mod specific Fed, numind banca centrală o „entitate cu o structură unică”.

Ultimele stiri

  • Jaf instituționalizat fără precedent. Curtea de Conturi a sesizat organele de urmărire penală
  • Chivu, antrenorul RECORD!
  • Poker comercial. De ce China are asul în mână
  • Protest de amploare în Justiție. Magistrații „pun pe pauză” ședințele de judecată, până la retragerea proiectului legii pensiilor
  • Belgienii l-au “citit” pe Rednic: “Impotență tactică”
  • UE are nevoie urgentă de un remediu pentru „defectul Bruxelles-ului”
  • Capcana lui Putin
  • Pacienții români, cobai pentru Big Pharma, pe banii statului
  • Zgomotul, furia și polologhia
  • Se pregătește debarcarea lui Emmanuel Macron?
  • Exit mobile version