Cauta

Cea mai mare economie a lumii nu e în stare să oprească inflația

Bătălia împotriva inflației este departe de a fi câștigată în SUA, în ciuda încetinirii puternice din decembrie, iar datele din ianuarie ar putea reflecta o nouă accelerare.

Este așteptată o creștere de 0,4% a prețurilor conform indicelui de indexare a pensiilor, IPC.  După declinul de 0,1% al prețurilor între noiembrie și decembrie, aceasta ar fi prima accelerare din septembrie.

Vinovații? „Scumpirea benzinei, continuarea creșterilor rapide ale chiriilor și prețurilor la mașinile de ocazie – în contrast cu recentele scăderi puternice”, spune Ian Shepherdson, economist șef al Pantheon Macroeconomics.

Bancherii centrali sunt destul de frustrați iar  investitorii nervoși: se așteptau ca tendința de scădere să continue pe parcursul anului, pentru a șaptea lună la rând.

Rezerva Federală(Fed) simte presiunile. Președintele Jerome Powell a avertizat recent că procesul de „dezinflație a început”, dar că drumul care urmează este „lung și accidentat”.

Atât de accidentat, încât vor fi necesare noi creșteri ale dobânzii cheie a Fed, care, la rândul lor, vor împinge băncile comerciale să acorde rate mai mari la credite, fie că este vorba de bunuri imobiliare, autoturisme sau chiar bunuri de consum, descurajând astfel gospodăriile să cumpere. Și nimeni nu pariază că la sfârșitul acestui proces spirala prețurilor se va domoli.

Unii observatori ai pieței americane, precum Ryan Sweet, analist la Oxford Economics, susțin că inflația anuală a atins vârful în 2022 și acum încetinește. Dar această tendință poate ascunde variații lunare.

După ce au fost privați de restaurante, baruri și evenimente sportive în timpul pandemiei, americanii sunt acum deosebit de dornici să se bucure de ele. Prin urmare, este probabil ca inflația serviciilor să rămână ridicată. În plus, chiriile ar putea continua să crească cel puțin până la jumătatea acestui an.

În același timp, deficitul de forță de muncă, care obligă angajatorii să crească salariile pentru a atrage și a păstra angajații, rămâne puternic.

„Tensiunea persistentă de pe piața forței de muncă exercită o presiune ascendentă asupra inflației”, a subliniat Michelle Bowman, membru al Consiliului Guvernatorilor Rezervei Federale.

 

Ultimele stiri

  • Comunicat de presă KOMORA ENGINEERING SRL
  • VIDEO. Guvernul israelian anunță: majoritatea comandanților Forței Aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei din Iran, uciși
  • Ce povestește singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India: „Încă nu-mi vine să cred cum am scăpat cu viață” – VIDEO
  • Surse. Anca Dragu, în cărți ca propunere de premier
  • Locul norocos în avion
  • TikTok, elitism și haine cu pretenții: cum o ținută „neutră” a enervat internetul
  • Dragoș Dobocan, micul pictor care a cucerit Parisul și Dubaiul, selectat în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu
  • Zborurile București – Tel Aviv și retur au fost anulate/Mai multe companii aeriene mută avioane de la Tel Aviv spre aeroporturile din România
  • Israelul așteaptă atacul Iranului: „Zeci de mii” de rezerviști convocați/Școli închise, spitale în alertă
  • Prima reacție a lui Donald Trump, după ce Israelul a atacat Iranul
  • Exit mobile version