AcasăEconomieCe înseamnă prăbușirea prețurilor materiilor prime

Ce înseamnă prăbușirea prețurilor materiilor prime

O criză economică la nivel global

Prețurile materiilor prime, cum ar fi țițeiul și minereul de fier, au scăzut în acest an, subliniind o criză economică persistentă la nivel mondial.

În ultimele 12 luni, materiile prime la nivel mondial au înregistrat o scădere de peste 25%, după cum reiese din indicele S&P GSCI Commodities – un indicator de referință care măsoară performanța generală a diferitelor piețe de mărfuri.

Dintre diferitele coșuri de mărfuri, metalele industriale au scăzut cu 3,79% în această perioadă (până la 30 iunie), în timp ce mărfurile energetice, precum petrolul și gazele naturale, au scăzut cu 23%. În schimb, materiile prime agricole, cum ar fi cerealele, grâul și zahărul, au câștigat aproximativ 11%.

Potrivit analiștilor, scăderea generală indică probabil o încetinire economică globală și o recesiune, pe măsură ce revenirea Chinei își pierde din avânt.„Convingerea mea este că acest lucru va duce la un declin mai larg al activității economice, în special în Occident”, a declarat Reid Anson, analist senior de mărfuri la Kpler.

El prevede că SUA vor vedea probabil o contracție a PIB-ului în al patrulea trimestru al acestui an sau în primul trimestru al anului 2024 și că Europa va urma exemplul în trei până la șase luni.Energia și metalele industriale se tranzacționează mult mai jos.

Printre cei mai mari perdanți ai alunecării materiilor prime se numără minereul de fier și petrolul. Kpler a citat perspectivele în scădere și pentru cupru, care acționează ca un indicator al pulsului economic datorită diverselor sale utilizări, cum ar fi echipamentele electrice și mașinile industriale.

Prețul petrolului a scăzut semnificativ, referința globală Brent coborând cu 34,76% de la an la an, chiar și în condițiile în care intră în joc reducerile de producție ale OPEC.

Consumul slab de energie în Europa, în parte din cauza unei ierni călduroase, a dus la creșterea stocării de gaze la niveluri maxime din ultimii cinci ani în UE și a împins prețurile în jos. În plus, China, cel mai mare importator de petrol din lume, a intensificat producția de cărbune, pe fondul unei crize de energie.

„În general, multe mărfuri majore au scăzut în ultimele luni, deoarece companiile și consumatorii și-au redus cererea înainte de o potențială recesiune economică”, subliniază Jim Wiederold, director asl diviziei pentru mărfuri și active  la S&P Dow Jones Indices.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
338 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger