Deși zice că nu are globul de cristal să prezică prețul la energie din aprilie 2025, când se reliberalizează piața, Sebastian Burduja a avansat unul: circa 1,22 lei/kWh. Pe care, în opinia ministrului, ar putea să-l suporte tot românul, cu excepția, poate, a cazurilor sociale. Pe de altă parte, Burduja ne aruncă, din nou, nu știu ce clasament în care România ar fi pe locul 5 în UE la cel mai mic preț, fără să menționeze că, la puterea de cumpărare, suntem, de fapt, pe locul 1 la cele mai mari prețuri.
Energia este și va fi un produs absolut strategic pentru o țară și nu ar trebui aruncată în vâltoarea economiei de piață, în care domină elementul speculativ și goana după profituri cât mai mari. Fără un preț sustenabil la energie, dar și la gaze, întreaga economie se prăbușește. Știrile de genul ”prețurile au scăzut prin UE” sunt menite doar să înșele opinia publică neavizată, care își ia informații doar din surse oficiale. Da, au mai scăzut, dar tot sunt duble față de nivelul de dinainte de criza provocată de deciziile politice de la vârful Uniunii Europene. Că de aceea se închid fabricile pe bandă rulantă în Europa, la toată această nenorocire adăugându-se și aberația green-deal cu mașinile electrice și cu taxele impuse de Comisia Europeană, care au îngropat industria auto, adică exact motorul economic al UE. Când coaliția PNL-USR a decis să liberalize piața energiei din România, prețurile au început să crească vertiginos și abia când s-au dublat Guvernul a venit cu plafonarea condiționată de consum. Și atunci a început marea nebunie a reducerii la sub-minimum al consumului populației, de am ajuns la jumătate din consumul mediu în UE, unde și acolo s-au făcut economii la sânge, de aveau nemții frig în case mai rău ca în Siberia. Pe acest fond, tu, ca Guvern, să vii să te lauzi că 4-5 milioane de case consumă sub 100 kWh energie într-o lună este strigător la cer. Căci asta înseamnă că oamenii ăia, în medie cam 10 milioane de români, nu-și permiteau mai mult de un bec și un frigider, că, deh, ne-a crescut și nouă nivelul de trai din 2007 încoace.
Gata cu huzurul, băi, săracilor!
Acum vine Sebastian Burduja, ministrul Energiei, și ne spune, cu nonșalanță, că 0,68 lei pe kwh e nesustenabil și că prețul va ajunge pe la 1,22 lei din aprilie pentru toată lumea. Subvențiile, așa cum ne-a cerut Comisia Europeană, vor ajunge doar la cazurile sociale. Persoane cu venituri mici, care au mulți copii și bolnavii care au acasă un aparat medical care consumă mai multă energie electrică, zice Burduja. Adică, în cel mai fericit caz, vreo 200.000 de români vor primi ceva bani de la Guvern pentru a achita o parte din factura la energie. În rest, gata cu huzul, băi, săracilor! Dacă cele 5 milioane de gospodării au scos aproape totul din priză ca să plătească sub 50 de lei, înseamnă că nu-și permiteau mai mult, domnule Burduja. Pentru că, pe lângă factura la energie, mai sunt de plătit și alte facturi, care îi aduc pe români în sapă de lemn. În plus, nu există nicio garanție că prețurile la energie se vor dubla doar, așa cum recunoaște și ministrul. Pe fondul unui deficit major de energie și cu importuri de 1.000 MWh-3.000 MWh, prețurile o vor lua razna. Ieri, de exemplu, cea mai mare producție livrată în sistemul energetic național era a centralelor pe gaze, cu cele mai mari prețuri, bineînțeles. Apoi, avem eolienele și fotovoltaicele, penalizate zdravăn pe piața de echilibrare, cu prețuri astronomice, care se vor reflecta direct în facturile consumatorilor.
Și va veni supraproducția
Ministrul Energiei a adus un elogiu liberalizării pieței, susținând că este, în principiu, un lucru corect. Cum a explicat majorarea excesivă a prețurilor după prima liberalizare? ”Ideea de liberalizare s-a suprapus, din păcate, cu factori care nu puteau fi prevăzuți. O piață liberă ar trebui să determine un preț mai mic. Sigur că noi, ca țară, ar trebui să investim cât mai mult în această perioadă și să punem în funcțiune producție adițională de MWh ca să putem să ducem prețul mai jos”, a declarat Sebastian Burduja. Într-o piață liberă cu energie pe toate drumurile, poate. Dar, după cum recunoaște și ministrul, trebuie să așteptăm momentul în care România va produce mai mult. Adică după 2032 încolo, eventual, că nimic nu este sigur. Până atunci, trebuie să achităm prețul liberalizat, care, pe lângă facturi duble, va aduce și o explozie în lanț a tuturor prețurilor.
Un aiurit.Ca sa folosesc expresii soft.
Mor batrani in casa, pentru ca lemnele sunt prea scumpe iar el crede ca acestia vor putea suporta 1.22 lei/kw/h ?
Vor ramane si fara curent electric. Vor muri oameni in casa si el crede ca toti au pe carduri banii lui taica-su.
Ce au fost pedelistii-penelisti dar cand o sa vina puii lor, care nu cunosc munca…o sa vedem.
Pui de securist, sistemul energetic e al poporului roman. Noi l-am construit.
Pai hai sa ne razvratim! Avem curaj? Nu!
Stam in spatele tastaturii si???
Atunci când nu am căldură și sunt obligată să pun caloriferul electric pentru că am o vârstă și nu_mi permit luxul să răcesc îmi plătește
acest copil de bani gata factura la energia electrică ?
Dacă da. atunci să mărească prețul cât vrea, dacă nu , atunci să se ducă acasă și să lase o persoană competentă în locul lui
Este și el fel va toți PNL iștii Vor să trăim tot mai greu.
Du te ba la nemti și francezi și spune le și lor ba sa suporte ca la aia, nu au resurse ca noi și plătesc mult mai puțin, ca filozofia unuia care conduce asa ceva e sa facă prețul mic nu experiente sa vezi cât rezistea si cine!!!
Pai…nu voi ati ales?
Acum de ce va plangeti!
Sa faca 3lei, nu 1,2!
Bravo dl.ministru!!
Poate dumneavoastră d nule ministru, noi români de unde sa dam atiti bani ,avem cea mai scumpa energie electrica din UE în condițiile cind noi avem capacitate de producție dar ce se vezi uni de ai dumneavoastră s au îmbogățit iar după noi români vieții sa luați și pieala ,rușine sa va fie pentru ce a ți făcut pentru românii prin liberalizarea pieței !
Oare ce pierderi au si de ce trebuie sq ne lase oase si piele . Ce zici patriotule .
BERBECUL LUI BURDUJA A TRECUT PE MANA LUI BABA VANGA , ARE VEDENII !!.
CAND TE INCURCI CU ORCE PROSTOVAN SI-L FACI MINISTRU !,ASTA SE UITA LA CENTRALELE ELECTRICE SI LA RETELELE DE TRANSPORT ENERGIE CA
VITELUL LA POARTA NOUA !!.
ATI RIDICAT PROSTOVANUL PREA SUS ACUM SE VEDE FINCA NU_I ZI IN CARE SA NU CALCE IN STRACHINI.
Burduja spune ce ii livreaza consilierii din minister, in energie ca profesie este zero. Liberalizarea va ridica mult tarifele cand nu ai productie interna si faci importuri de milioane de lei. Iar eolienele merg cand ai vant, solarele cand ai soare, in rest sunt zero. In ultimii 10 ani nu s- a construit nicio hidro, termo noua si nici nu au pus in functie reactoarele 3 si 4. Nu au modernizat mai nimic din cele existente.
Chiar?! Tu ai impresia că toți pensionarii au banii lui taică tău securistul care a furat și trădat România?! Să-ți dea Dumnezeu pe măsura faptelor tale banditule!
@ Cine l-a făcut p’ăsta liberal dacă nu știe că furnizorul stabilește prețul , Burduja e liberal sau e sovietic, ? Are și doctorat și p’ăsta nu la căutat Sercan , ?