Politicile fiscale ale Guvernului aduc scumpiri masive. Dacă ne-am fi aşteptat ca inflaţia să scadă în anul 2024, se pare că noul Cod Fiscal născocit de Guvernul Ciolacu se „răstoarnă” tot în capul românilor muncitori.
Vin semnale serioase inclusiv din zona euro. Țări puternice ca Germania și Franța sunt afectate de creșteri de prețuri, semn că dobânzile la credite nu vor scădea curând, așa cum erau inițial așteptările.
Românii, probleme cu ratele
Estimările economiştilor arată că aproape 10% dintre români vor întârzia cu ratele la bancă anul acesta sau nu vor mai avea bani să plătească deloc.
Mai rău stau cei care şi-au amânat ratele în pandemie. Deja, aproape 13% nu mai au bani să le achite. Numărul e de cinci ori mai mare faţă de cei care nu au amânat plăţile.
În cazul populației, se observă continuarea tendinței de deteriorare a capacității de plată. Asta înseamnă că tot mai multe persoane nu vor mai avea bani nici măcar pentru nevoile de bază.
Inflația ar putea urca chiar peste prognoza Băncii Națioanale, adică peste 8% în ianuarie, potrivit estimărilor analiștilor CFA România. Apoi, inflația ar urma să scadă din nou.
Aşteptăm 2025 pentru rate mai mici
În aceste condiții, dobânzile pentru credite, atât cele în euro, cât și în lei, vor rămâne ridicate o perioadă, sunt de părere specialiștii.
Dacă BNR va decide la vară prima scădere a dobânzii cheie, ratele celor care s-au împrumutat de la bănci ar putea să scadă abia de anul viitor, pentru că indicele IRCC, în funcție de care sunt calculate majoritatea creditelor, se schimbă cu o întârziere de 6 luni.
Cel mai mult a crescut inflația în Germania, locomotiva Europei, de la 2,3% în noiembrie, la 3,8% în decembrie. Și în Franța prețurile au urcat mai mult.