Cauta

Banii și fericirea. De cât ai nevoie pentru a fi bogat în America?

O avere netă de 2,2 milioane de dolari este necesară pentru a fi considerat bogat în SUA, potrivit unui nou studiu realizat de platforma de investiții Charles Schwab.

Cu toate acestea, studiul numit Modern Wealth arată că  48% dintre respondenți au declarat că se simt deja bogați în ciuda faptului că au o valoare netă de “numai” 560.000 de dolari.

„Americanii din ziua de azi nu mai sunt la fel de preocupați să țină pasul cu miliardarii și, mai important, înțeleg că pot fi mai fericiți cu experiențe și relații satisfăcătoare, chiar dacă au mai puțini bani decât ei”, a declarat Jonathan Craig, director general și șef al serviciilor pentru investitori la Charles Schwab.

În ciuda concluziilor contradictorii ale sondajului cu privire la suma de bani care definește bogăția, inflația și incertitudinea economică din SUA rămân principalele preocupări pentru majoritatea consumatorilor.

Inflația din Statele Unite a urcat în iunie anul trecut la 9,1%, un maxim al ultimilor 40 de ani.  Rezerva Federală  a majorat ratele de dobândă de 10 ori din martie 2022 pentru a reduce inflația la ținta de 2%.

Potrivit Fondului Monetar Internațional, inflația globală va scădea la 7% în acest an și la 4,9% în 2024, de la 8,7% în 2022.Un sondaj separat realizat de site-ul de știri PYMNTS și LendingClub în ianuarie a relevat că 51% dintre americanii care câștigă peste 100.000 de dolari au declarat că trăiesc din salariu în salariu.

De asemenea, consumatorii americani trec din ce în ce mai des la bani lichizi pentru a-și gestiona mai bine finanțele și a face față crizei costului vieții.Între timp, 62% dintre americani au declarat că a putea să se bucure de relații sănătoase cu cei dragi descrie mai bine bogăția decât a avea mulți bani.De asemenea, șapte din zece persoane intervievate au declarat că obiectivul bogăției nu  înseamnă neapărat să se streseze din cauza banilor.

„De fapt, atunci când au fost rugați să caracterizeze în propriile cuvinte ce înseamnă să fii bogat, americanii menționează mai des bunăstarea (40%) decât banii (32%) și activele (26%)”, a declarat Charles Schwab.

„Aceste înclinații sunt și mai puternice în rândul generațiilor mai în vârstă, opt din zece persoane din generația Boomers spunând că bogăția înseamnă mai mult să te bucuri de experiențe (79 la sută) și să nu ai stres financiar (83 la sută) decât să ai lucruri bunuri scumpe  sau să acumulezi mai mulți dolari.”

Economia SUA ar urma să înregistreze o creștere de 1,6% în 2023, în loc de 1,4%, cât se preconiza anterior, și mai mică decât creșterea de 2,1% înregistrată anul trecut.

Ultimele stiri

  • Tele-Spa în România: Cum te relaxezi la distanță – beneficiile consultațiilor wellness online
  • Ursula cu Piper(ea) 
  • Să zicem NU TVA-ului! 
  • Salarii mici în România: condamnarea tinerilor la umilință pe viață
  • Conferința Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog” prezintă date alarmante despre consumul de droguri în rândul elevilor
  • Pană masivă de curent în Cehia: Praga și alte regiuni, afectate. „O situație excepțională”
  • Când va afla Georgescu dacă scapă de controlul judiciar: „Sunt bucuros că dosarul meu a ajuns în instanță”/Așteptat de susținători în fața Judecătoriei- VIDEO
  • Explozie uriașă la o benzinărie din Roma: cel puțin 20 de răniți – VIDEO
  • Coldea, „șeful cel mare”: Ies la iveală detalii-bombă din rechizitoriul DNA, despre rolul-cheie al fostului numărului 2 din SRI
  • Calcul estimativ. Câți bani pierde un român cu salariu de 4.000 de lei, lună de lună, din cauza scumpirilor
  • Exit mobile version