Principalele bănci centrale trebuie să scape de lichiditatea în exces după achizițiile de activeDin 2009 și până la sfârșitul anului trecut, achizițiile nete de active de către principalele bănci centrale – Rezerva Federală a SUA, Banca Centrală Europeană, Banca Angliei și Banca Japoniei – au totalizat aproximativ 20 de trilioane de dolari. Această cifră trebuie să scadă. Marea întrebare este cât de mult și cât de repede.
În urma crizei financiare, băncile centrale au făcut rost de obligațiuni în cadrul programelor de relaxare cantitativă pentru a stimula economiile afectate de cerere.
Apoi, pandemia a lovit, ceea ce a dus la o nouă campanie de cumpărare de obligațiuni pentru a calma piețele. În acest an, băncile centrale și-au redus bilanțurile prin înăsprirea cantitativă: lăsând obligațiunile care expiră să iasă din bilanțuri și, în cazul Băncii Centrale Europene, prin vânzări de obligațiuni.
Atunci când băncile centrale cumpără obligațiuni de la bănci, acestea din urmă primesc un credit cunoscut sub numele de rezervele băncii centrale – cele mai sigure și lichide active financiare. QT inversează procesul, reducând lichiditatea din sistem.
Cu toate acestea, valoarea totală a activelor deținute de Fed este echivalentă cu aproximativ 30% din economia SUA – 8 trilioane de dolari – iar cea a BCE, cu mai mult de jumătate din produsul intern brut al zonei euro.
Menținerea unui bilanț prea mare duce la o instabilitate financiară sporită – rezervele în exces denaturează piața privată de furnizare de lichidități, creează dependență față de banca centrală și, după cum a subliniat Andrew Hauser, director executiv la Banca Angliei, poate stimula asumarea de riscuri necorespunzătoare.
„Multe bănci centrale se confruntă acum cu mari găuri financiare, care sunt incomode din punct de vedere politic”, spune Ricardo Reis, profesor la London School of Economics.
Un bilanț mai redus permite băncilor centrale să recâștige „un spațiu de manevră valoros într-un mediu în care volumul actual mare de lichiditate în exces nu este necesar”, a precizat Isabel Schnabel, membru al Comitetului executiv al BCE.
Cât de departe ar trebui să meargă băncile centrale depinde de dimensiunea optimă a bilanțurilor lor, sau de intervalul minim preferat de rezerve. Nu va fi un proces ușor, avertizează analiștii FT – iar dieta va trebui să fie calibrată, încadrându-se în riscurile politicii monetare și financiare.
Cu toate acestea, poate că dificultatea de a se debarasa de active va determina o regândire a modului de cumpărare a acestora în viitor.
