Mândri nevoie mare! Chiar dacă nu au reușit să oprească creșterea prețurilor de consum, acești bancheri își îngroașă acum vorbele pentru a arăta măiestria în lupta cu inflația – ceea ce ne va conduce la o recesiune mai profundă.
Președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, este frustrat: condițiile financiare sunt mai relaxate decât și-ar putea dori, în ciuda celei mai rapide înăspriri monetare din anii 1980 încoace. Vrea ca randamentele obligațiunilor să rămână ridicate. Și, mai ales, vrea ca Fed să-și restabilească credibilitatea.
Același orgoliu și peste Atlantic. Oficialii Băncii Centrale Europene – un fel de consiliu al înțelepților de necontrazis – au turuit toată vara că inflația este „temporară”(aiurea!) și încă bălmăjesc comunicate lipsite de claritate privind a nu știu câta majorare a ratelor dobânzilor.
„În acest moment, riscul cu care trebuie să ne confruntăm este acela de a face prea puțin și nu prea mult”, a declarat șeful băncii centrale olandeze, Klaas Knot, într-un interviu acordat ziarului italian „La Stampa” în weekend.
Ceva trebuie să cedeze: fie piețele de obligațiuni depășesc prea mult, fie băncile centrale sunt convinse să nu mai crească costurile oficiale ale împrumuturilor. Unele au luat deja piciorul de pe frâna creșterii ratelor, cum ar fi cele din Norvegia și Australia.
În pofida semnelor tot mai numeroase că inflația globală scade rapid, dezbaterea băncilor centrale s-a mutat fără probleme pe tema creșterii inflației de bază, care poate fi atribuită în mare parte costurilor locuințelor.
Potrivit Bloomberg, există un risc evident de eroare politică pe măsură ce datele economice din SUA se înrăutățesc și ajung din urmă țările stagnante din Europa, inclusiv China.
Rata dobânzii Fed a crescut la 4,5% într-un interval scurt de timp, de la aproape zero în martie, împreună cu o schimbare semnificativă în direcția reducerii activelor totale de 9 trilioane de dolari. Creșterile prelungite ale ratelor dobânzilor nu mai sunt credibile decât dacă Fed este dispusă să își schimbe reputația proastă de a controla inflația cu ruina economică.
Așteptările de pe piețele futures sunt ferm centrate pe o creștere de doar 25 de puncte de bază la 1 februarie, cu o ultimă majorare de un sfert de punct la 5% la 22 martie. Ceea ce este cu adevărat iritant pentru Fed este că reducerile de rate sunt acum prevăzute pentru sfârșitul anului.
Banca Centrală Europeană se află în mijlocul propriei experiențe nefericite. Cu siguranță nu este o coincidență faptul că recentele intervenții verbale ale lui Knot și ale președintelui BCE, Christine Lagarde, au avut loc în condițiile în care randamentele obligațiunilor de stat germane pe 10 ani au scăzut constant de la peste 2,5% la aproximativ 2,2% de la începutul anului până în prezent.
În mod similar, diferența dintre randamentele italiene și cele germane, farul stabilității europene, s-a redus la 180 de puncte de bază, de la peste 250 de puncte în octombrie.
Ceva nu prea se leagă aici, deoarece piețele de obligațiuni în euro nu cred ceea ce le spun factorii de decizie politică. O nouă majorare a ratei de depozit a BCE cu 50 de puncte de bază, până la 2,5%, la 2 februarie, este așteptată pe scară largă, dar alte majorări de această amploare nu sunt prevăzute.
Inflația globală în UE nu a scăzut la fel de mult ca în SUA, dar cu siguranță va scădea, deoarece comercianții de obligațiuni pot vedea că prețul futures al gazelor naturale se reduce, ceea ce va mișcora presiunea asupra prețurilor la energie.
Fondul Monetar Internațional se așteaptă ca aproximativ o treime din lume să intre în recesiune în acest an. Dacă economia americană slăbește semnificativ, cu siguranță că și altele vor urma, în special cele mai sărace piețe emergente.
Acționând asupra inflației de bază – cod pentru un șomaj și mai ridicat – băncile centrale riscă să se confrunte cu aceeași dilemă a lipsei de creștere economică cu care s-au luptat în ultimii 15 ani. Iar bancherii trebuie să învețe să protejeze economia în detrimentul mândriei.
