AcasăEconomieAvertismentele miliardarului care a prezis criza financiară din 2008

Avertismentele miliardarului care a prezis criza financiară din 2008

Statele Unite sunt periculos de aproape de a intra într-o recesiune economică oficială și ar putea să se confrunte cu ceva mult mai rău la orizont

Statele Unite sunt periculos de aproape de a intra într-o recesiune economică oficială și ar putea să se confrunte cu ceva mult mai rău la orizont.

Invitat duminică la  emisiunea Meet the Press de la NBC, Ray Dalio, fondatorul Bridgewater Associates, a declarat că natura „perturbatoare” a anunțurilor tarifare ale lui Donald Trump provoacă instabilitate pe piață și face dificilă atât pentru întreprinderile americane, cât și pentru partenerii comerciali mondiali să se bazeze pe SUA.

În opinia acestui veteran de pe Wall Street, care a prezis prăbușirea bulei imobiliare în 2008 declanșând o criză financiară, șansa de a opri „ceva mult mai rău decât o recesiune” se reduce la modul în care Casa Albă gestionează strategic ceea ce consilierii președintelui au explicat că este obiectivul său final: o mare reorganizare a structurii comerțului mondial, relatează The Independent.

Astfel de comentarii vin după zile de instabilitate pe piața bursieră, determinată de scăderea acțiunilor din sectorul tehnologiei și din alte sectoare afectate de noile tarife și de natura în continuă schimbare a politicilor în sine.

Dalio – care are o avere netă de 14 miliarde de dolari -afirmă că datoria federală în creștere a SUA(peste 36 de trilioane de dolari) este o bombă cu ceas.

„Cred că membrii Congresului ar trebui să-și ia angajamentul de 3%. Că, într-un fel sau altul, vor reduce deficitul bugetar la acest număr. Dacă nu o fac, vom avea o problemă de cerere/ofertă de datorii în același timp cu celelalte probleme. Iar rezultatele vor fi mai grave decât o recesiune normală.”

Tot duminică, recretarul comerțului, Howard Lutnick a vorbit despre reimpunerea tarifelor asupra produselor electronice în decurs de una până la două luni.

Rămâne neclar dacă Trump va lăsa în vigoare restul tarifelor sale „reciproce”, atât de criticate, împotriva a zeci de parteneri comerciali ai SUA, inclusiv UE, Japonia, Canada și Mexic, sau dacă va fi convins să renunțe parțial sau total, așa cum a făcut în ultima vreme.

Oficialii administrației nu au fost în măsură să explice dacă aceste tarife sau tariful general de 10 % al președintelui sunt simple tactici de negociere – și ar putea fi anulate sau menținute pe durata mandatului său.

Consilierii de la Casa Albă susțin în mod repetat că tarifele sunt cel puțin semipermanente, Trump încercând să forțeze companiile americane și investitorii străini să producă în SUA pentru a avea acces durabil la piețele americane.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
12.052 afisari

1 COMENTARIU

  1. economia are reguli fixe restul sunt aberatii speculatii sau minciuni care duc la rapa !! vreti off shore ,luati ce ati creeat!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger