Cauta

Au dreptate și austriecii. Guvernul le-a promis profituri uriașe pe 15 ani

Au dreptate și austriecii- Ziarul National

România este obligată acum să plătească peste 46 milioane de euro despăgubiri, pentru firmele austriece și germane, în principal, care au investit în regenerabile pe teritoriul țării noastre. Păi cam au dreptate și companiile astea, atâta timp cât Guvernul le-a promis profituri uriașe pe o perioadă de 15 ani. Mai exact, în 2013, Executivul ne-a amanetat viitorul energetic, acordând 162 euro în certificate verzi, plătite de români, pentru fiecare MW de energie.

Au dreptate și austriecii- Ziarul NationalCa să aducă investiții în energia regenerabilă, dat fiind că aveam ținte de atins de la UE, pe timpul Guvernului Ponta și al USL, România s-a angajat în fața firmelor austriece și germane să le dea 6 certificate verzi pentru fiecare MW de energie produsă, pe o perioadă de 15 ani. La o asemenea afacere profitabilă, evident că a fost mare înghesuială în România, astfel că țara noastră și-a atins ținta de regenerabile pentru 2020 încă din 2015.

Fiindcă povara certificatelor devenise insuportabilă, pentru populație, care s-a trezit cu facturi umflate la energie, Guvernul a amânat până în 2024 acordarea a 2 dintre cele 6 certificate. În 2018, companiile austriece și germane și-au angajat o firmă de avocatură din SUA și au notificat Guvernul României în legătură cu inițierea unei proceduri arbitrale împotriva României, în baza Convenției ICSID și a Tratatului Cartei Energiei (ambele documente ratificate de țara noastră).

În cuprinsul cererii înaintate instanței arbitrale, în esență, reclamanții au susținut că, începând cu anul 2013, au decis să investească în sectorul energiei regenerabile din România, bazându-se pe cadrul normativ existent la acea dată (țara noastră se angajase că va acorda 6 Certificate verzi pentru fiecare MWh de energie electrică generată de un producător, pe o perioada de 15 ani, plus alte beneficii) un cadru normativ destul de profitabil pentru investițiile planificate de aceștia. În acest sens, reclamanții ar fi adus adus imediat fonduri substanțiale în companiile lor de proiect înființate în România pentru finalizarea rapidă a instalațiilor fotovoltaice.

Le-a ”deprimat” piața

Reclamanții au acuzat România că, începând cu jumătatea anului 2013, a implementat o serie de acte normative care au distorsionat și distrus într-un mod progresiv piața certificatelor verzi.

”Mai precis, măsurile întreprinse de țara noastră au cauzat o piață deprimată care a devenit ulterior incapabilă să absoarbă toate certificatele verzi acordate sau care urmau să fie acordate, astfel încât, acestea au expirat înainte să poată fi vândute ori s-au vândut invariabil la un preț foarte scăzut. În concluzie, reclamanții sunt de părere că acțiunile și omisiunile întreprinse de România, constituie încălcări grave și repetate ale protecțiilor acordate investițiilor conform părții a III-a a din Tratatul Cartei Energiei.

Până la această dată, pentru repararea drepturilor și intereselor afectate (care includ în esență sumele investite, profiturile pierdute, daunele ce decurg din măsurile luate), reclamanții nu au prezentat în mod concret o valoare a prejudiciului suferit, rezumându-se doar la precizarea că pe parcursul procedurii arbitrale acesta urmează să fie dezvoltat și cuantificat”, se arăta într-un document al Guvernului în 2019.

Cea mai scumpă energie

Tribunalul arbitral a concluzionat că producătorii fotovoltaici aveau dreptul de a primi 6 certificate verzi (CV)/MWh, fără nicio amânare, prețul minim pentru fiecare CV fiind de 27 euro, ajustat anual în funcție de inflația europeană. De remarcat faptul că producătorii de energie regenerabilă primeau 162 euro/MW doar din certificate verzi, la care românii erau obligați să cotizeze, plus contravaloarea energiei vândute, în condițiile în care prețurile pe piață, între 2013 și 2015, de exemplu, erau de doar 123 euro/MW. Tribunalul arbitrat a obligat România să plătească reclamanților suma 42.200.000 de euro, cu titlu de despăgubiri, plus dobânzi ulterioare, la care se adaugă încă peste 4,3 milioane de euro costuri de arbitraj și cheltuieli de apărare ale firmelor străine.

Ultimele stiri

  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • ALARMĂ la Spitalul pentru Copii “Sf. Maria” din Iași! Apă contaminată, după ce a fost descoperită o bacterie în valori peste pragul de referință admis
  • Horoscop – sâmbătă, 13 decembrie. O zi cu clarificări emoționale, stabilitate financiară, creativitate și recunoaștere profesională
  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Exit mobile version