AcasăEconomieAsta-i epoca digitală? Bălmăjeala datelor de pe piața muncii va îngreuna lupta...

Asta-i epoca digitală? Bălmăjeala datelor de pe piața muncii va îngreuna lupta împotriva inflației

Statisticienii pieței muncii nu reușesc să ofere informații actualizate

Statisticile privind ocuparea forței de muncă sunt urmărite îndeaproape de bancherii centrali din întreaga lume, în timp ce încearcă să stabilească când să reducă ratele dobânzilor în acest an. Există o singură problemă: datele ar putea fi dubioase.

Oscilațiile imigrației, schimbările rapide ale condițiilor de muncă în urma pandemiei și participarea mai scăzută la sondaje se combină pentru a crea o mare problemă pentru statisticienii pieței muncii.

Economiștii se întreabă din ce în ce mai mult dacă se poate conta pe rapoartele oficiale pentru o citire exactă a acestei piețe.

Teren nesigur

După pandemie, Comisia Europeană a atras atenția asupra scăderii ratelor de răspuns la sondajele privind forța de muncă. Ar putea introduce „erori aleatorii și sistematice” în datele sale într-un moment în care „realitatea profesională a multor persoane s-a schimbat în mod considerabil”.

Franța, care și-a revizuit sondajul în 2021, a constatat că această cerință legală este imposibil de aplicat – iar sancțiunea de 38 de euro pentru nerespectare este puțin probabil să-i descurajeze pe cei care preferă să nu răspundă.

De la începutul lui 2023, cifra finală a salariilor neagricole din SUA a fost retrogradată de șapte ori față de prima estimare. Cifra privind locurile de muncă din ianuarie, descrisă inițial ca fiind „uluitoare”, a fost redusă cu 124.000 o lună mai târziu, ajungând la un număr mai modest de 229.000. Cifra finală din ianuarie urmează să fie publicată vineri, împreună cu estimarea preliminară pentru luna martie.

În Regatul Unit, Oficiul Național de Statistică a fost luni de zile în imposibilitatea de a publica chiar și estimarea principală a șomajului, deoarece rata de răspuns la sondajul său privind forța de muncă scăzuse atât de mult încât nu era fiabilă.

Concluzia amară

Sondajele joacă un rol mult mai mic decât în trecut, iar agențiile de statistică încearcă să treacă la cifre bazate pe seturi mari de date guvernamentale. Dar sistemele IT învechite și preocupările legate de confidențialitate au complicat sarcina – sondajele ar putea fi încă singura modalitate de a răspunde la unele întrebări cu adevărat importante.

Între timp, economiștii și factorii de decizie politică din UE, Regatul Unit și SUA fac tot posibilul să pună cap la cap o viziune coerentă asupra piețelor lor de muncă, analizând o gamă mai largă de sondaje și date alternative.

Rămâne o concluzie amară: lăudata epocă a digitalizării nu reușește să ofere niște statistici la eficiența celor realizate înainte de prezența IT-știlor în birouri.

Evident, lipsa de  informații actualizate va îngreuna și mai mult lupta împotriva inflației, va pune presiuni asupra bugetelor guvernelor, complicând și deciziile privind salariul minim.  Scrupuloșii bancheri centrali vor spune că bălmăjeala datelor pieței muncii este unul dintre motivele pentru care nu relaxează politica monetară.

author avatar
Radu Jacotă Redactor