Cauta

Artificiul la care apelează tot mai mulţi români ca să scape de ratele mari la bănci

Artificiul la care apelează tot mai mulţi români ca să

Românii cu rate la bănci şi-au analizat bine situaţia financiară, iar majoritatea dintre ei au ajuns la o concluzie: nu mai depăşi situaţia fără o refinanţare a creditului.

Numai pentru Prima Casă în ultimele două luni s-au depus peste 3 mii de cereri, însă interes există și pentru creditele ipotecare.

Băncile vin cu dobânzi fixe sub 5 la sută

Asta deși refinanțările presupun costuri suplimentare care țin de evaluarea casei, dar și de plata notarului. La rândul lor, și băncile se întrec în oferte cu dobânzi fixe sub 5 la sută, adică mai puțin decât indicii ROBOR sau IRCC, potrivit Pro TV.

Potrivit datelor BNR, numărul creditelor ipotecare refinanțate a crescut constant: de la 1.900 de credite în 2022, la peste 2.600 anul trecut, din care în jur de 300 doar pentru Prima Casă. Interesul s-a păstrat și în acest an.

Experții vă recomandă să discutați înainte cu cei de la care ați luat creditul, astfel încât să primiți o ofertă de retenție, care nu implică și costuri suplimentare.

Obligați de UE să ia credite ipotecare

Obiectivul UE al consumului redus de energie vine cu impunerea obligației pentru populație de a contracta credite ipotecare în vederea reabilitării locuințelor, dat fiind costurile exorbitante ale lucrărilor.

Tot de la UE, prin Directivă, vin și sancțiunile pentru cetățenii care nu îndeplinesc standardele minime de performanță energetică. Gospodăriile vulnerabile, afectate de sărăcie, sunt singurele care pot primi sprijin financiar de la stat.

Comisia Europeană plusează pe zi ce trece în ce privește obligativitatea cetățenilor de a face cheltuieli uriașe pentru reducerea consumului de energie electrică și termică. Ultima Directivă în acest sens impune sancțiuni pentru cei care nu-și reabilitează termic și energetic locuințele și sugerează contractarea de credite ipotecare pentru efectuarea acestor lucrări.

Astfel, potrivit actului normativ al UE, pentru a sprijini mobilizarea acestor investiții, statele membre trebuie să promoveze utilizarea efectivă a unor instrumente de finanțare, cum ar fi împrumuturi pentru eficiență energetică și credite ipotecare pentru renovarea clădirilor, contracte de performanță energetică sau scheme financiare bazate pe principiul „plătești pe măsură ce economisești”.

Ultimele stiri

  • Nick Reiner, fiul celebrului regizor Rob Reiner, reținut în ancheta privind moartea părinților săi
  • Eurovision 2026 aduce reveniri surprinzătoare și proteste politice: România reintră în concurs
  • Trenurile spre Aeroportul Otopeni, blocate în câmp: peste 100 de pasageri riscă să piardă zborurile
  • Alege ce citești
  • Încurcăturile politicilor climatice. Ce vrea America de la Uniunea Europeană
  • Trădare sau incompetență? Statul român își EXECUTĂ propria fabrică de avioane
  • Cartel Alfa spulberă Guvernul Bolojan. ”Sacrificați cetățenii și protejați companiile și sponsorii de partid”
  • Și Cristiano se face “patron”. L-a costat 65 de milioane
  • Gardienii euro lasă rata dobânzilor neschimbată, dar următoarea mișcare ar putea fi o creștere
  • UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului, adoptată de Senat/PSD a votat alături de AUR
  • Exit mobile version