Dolarul american se află în prezent la unul din cele mai ridicate niveluri de la începutul anilor 2000.
Deși nivelul ridicat al dolarului aduce avantaje incontestabile pentru economia americană, producătorii interni și exporturile au de suferit, din cauza lipsei de competitivitate pe piețele externe, adusă de prețurile mai mari.
Iar Donald Trump și JD Vance și-au exprimat deja susținerea pentru un dolar american mai slab și au pus la îndoială valoarea acestuia și statutul de principală monedă de rezervă din lume.
Avantajele unui dolar puternic
Dolarul american a avut o performanță puternică în ultimii ani, apreciindu-se cu peste 40% de la minimul său ciclic din 2011, măsurat în raport cu un coș de valute ale principalilor parteneri comerciali ai SUA.
Însă o potențială schimbare a gărzii la Washington ar putea aduce și modificări în statutul dolarului american, se arată într-o analiză pentru investitori realizată de Divizia de Investiții a UBS, cea mai mare bancă elvețiană și unul din cei mai mari administratori de active din lume.
Forța dolarului american reflectă rezultate relativ mai bune de creștere economică pentru cea mai mare economie din lume și, în consecință, rate mai mari ale dobânzilor comparativ cu cea mai mare parte a lumii dezvoltate.
Performanțele pieței de capital (bursele) din SUA și poziția dominantă în privința avansului tehnologic legat de iteligența artificială au atras de asemenea în ultimiii ani fluxuri puternice de capital, care au susținut un dolar puternic.
Iar oficialii Rezervei Federale (banca centrală a SUA) nu se plâng: Un dolar american mai puternic ajută la păstrarea inflației sub control, deoarece mărfurile importate devin mai ieftine.
Pericolul recesiunii
Însă un dolar american puternic, în special unul prea puternic, are un anumit potențial pentru minusuri la adresa economiei SUA. Forța dolarului american la sfârșitul anilor 1980 și începutul anilor 2000, laolaltă cu extinderea fluxurilor comerciale globale, au condus la dispariția condițiilor care să susțină o industrie manufacturieră puternică în SUA.
Astfel, un dolar american puternic face exporturile americane mai scumpe pentru consumatorii globali și firmele americane slabe în fața competiției externe.
Până acum, puterea dolarului american nu a ajuns să pună în pericol economia SUA, dar exportatorii se confruntă cu condiții dificile.
Prin urmare, continuarea unei tendințe puternice de apreciere pentru dolar ar putea deveni o problemă pentru producția internă din SUA și ar putea chiar arunca economia americană în recesiune.
Nu este clar care ar putea fi măsurile de subminare a forței dolarului, monedă flotantă, cu un curs liber, a cărei valoare este stabilită de piață.
Dar viziunea lui Trump și Vance pentru un dolar mai slab este aliniată cu agenda economică republicană ce urmărește eliminarea deficitului comercial al SUA și restabilirea forței interne de producție, prin utilizarea politicilor industriale naționale și a taxelor vamale pentru mărfurile din import.