În zorii zilei de 24 februarie, președintele rus Vladimir Putin a ordonat trupelor sale să intre în Ucraina. A declanșat o baie de sânge, o avalanșă de sancțiuni – și, probabil, prima criză energetică cu adevărat globală.
Șocul a alimentat inflația la nivel mondial, a redirecționat vaste fluxuri de petrol, gaze și cărbune și a afectat iremediabil relații comerciale de lungă durată, provocând o reconfigurare a hărții energetice care ar putea eclipsa chiar și consecințele crizei petroliere din anii 1970.
După zeci de ani în care și-a construit reputația de furnizor credibil, decizia Rusiei de a invada o țară vecină și de a-și înarma principalul export a modificat modelele de consum, a împiedicat producția viitoare și a accelerat dramatic tranziția ecologică globală.
Petrolul și gazele naturale finanțează mașinăria de război a Kremlinului și determină capacitatea acestuia de a face ravagii. Dar nu își va recăpăta influența din trecut.
Deși cea mai mare parte a măsurilor occidentale privind petrolul au început să vină abia la sfârșitul anului trecut, efectul se face deja simțit: veniturile Rusiei din ianuarie din petrol și gaze naturale au scăzut cu 46% față de anul precedent, o scădere abruptă chiar dacă sancțiunile nu sunt singura cauză.
Și totuși, după o scădere inițială, producția a rezistat. Există puține semne că plecarea marilor firme occidentale afectează deocamdată forajul, cu atât mai puțin volumele de export – o demonstrație a rezistenței rușilor și a forței continue a cererii în țările emergente.
Se vede de greu este pentru restul lumii să renunțe la petrol și gaze, desenând noi legături geopolitice între Sudul global avid de energie și exportatorii autoritari de petrol dornici să găsească noi piețe.
Poate că Putin se înșeală crezând că poate rezista mai mult sancțiunilor Occidentului, dar asta nu înseamnă că timpul este de partea adversarilor săi.
Șocurile energetice au consecințe neașteptate. Una dintre cele mai îngrijorătoare acum este opacitatea crescândă a afacerilor Rusiei, pe măsură ce hidrocarburile care ies și banii care intră devin tot mai greu de urmărit.
Veniturile din petrol devin, de asemenea, greu de urmărit, iar flotele din umbră domină mările. Fenomenul nu este nou, dar amploarea sa este fără precedent.
Reducerile de petrol pe care Rusia le intenționează – 5% din producție în martie – pot fi dureroase pentru piață, dar nu sunt lipsite de costuri pentru Moscova.
Restricții mai profunde ar afecta un buget dependent de hidrocarburi, ar întinde capacitatea de stocare și ar pune în pericol producția viitoare, având în vedere natura câmpurilor îmbătrânite ale țării și costurile repornirii acestora.
Institutul Oxford pentru Studii Energetice estimează că producția de gaze rusești în 2022 a scăzut cu 90,2 miliarde de metri cubi, aproape 12% și cea mai mare scădere din 1990 încoace. Rusia trebuie să găsească o modalitate de a înlocui o piață europeană – o mare provocare.
S-a dovedit a fi mai rezistentă decât se așteptau mulți, nu pentru că este mai puternică, ci pentru că țările non-occidentale sunt mult mai mari și piețele lor sunt mult mai vitale decât în anii trecuți. Acestea au rezistat în mare măsură alinierii cu Occidentul, lăsând mult mai multe oportunități de evitare a sancțiunilor.