Când auziți cuvântul „oligarh”, vă puteți imagina pe cineva precum rusul Farkhad Akhmedov, cu o avere estimată în 2025 la 1,6 miliarde de dolari.
Akhmedov este în mod clar un bogătaș. Totuși, dacă ar fi fost american, nici măcar nu ar fi ajuns pe lista celor mai bogați 400 de cetățeni americani. Ca să nu mai vorbim de magnații Big Tech.
Atunci, de ce Rusia are oligarhi, în timp ce SUA aparent are doar oameni bogați? Cea mai frecventă replică este că oligarhii ruși își datorează bogăția (cel puțin în parte) conexiunilor lor politice, în timp ce miliardarii americani au devenit bogați prin puterea pieței libere.
Este adevărat că mulți oligarhi ruși datorează o mare parte din averea lor unei forme deosebit de nerușinate de corupție, notează UnHerd. În era sovietică, resursele economice erau, în teorie, proprietatea colectivă a întregii populații, deși în practică erau controlate de o birocrație de stat care nu dădea socoteală.
După prăbușirea URSS, nimeni nu a întrebat poporul rus dacă dorește să intre într-o eră a capitalismului sau să experimenteze în schimb o formă de socialism democratic. Nu a existat niciun referendum popular privind privatizarea activelor publice. În schimb, în multe cazuri, birocrații au transformat pur și simplu întreprinderile de stat în propriile fiefuri private.
Cu toate acestea, există probleme cu ideea că ultra-bogații capitaliști din America nu sunt oligarhi pentru că și-au făcut averile „în mod corect”.
În primul rând, distincția dintre cele două sisteme este mai puțin clară decât ar putea părea. În Rusia post-sovietică, actorii din sectorul privat s-au îmbogățit uimitor pe seama statului, în timp ce o ordine economică a fost depășită de alta. Dar și mulți americani ultra-bogați beneficiază din plin de conexiuni politice.
Elon Musk a câștigat zeci de miliarde de dolari direct din contracte guvernamentale. Este mai mult decât averea totală a unui oligarh rus tipic. În general, sectorul american al tehnologiei – sursa unui număr mare de miliardari – a beneficiat în mod dramatic de liniile neclare dintre bogăția privată și politica statului.
Într-un mod mai puțin explicit decât oligarhii ruși, oligarhii americani au găsit modalități de a transforma investițiile guvernului în profituri private.
Patru trilionari în următorii cinci ani
Cea de-a doua și mai profundă problemă a negării oligarhiei americane este că un oligarh nu este doar cineva care se îmbogățește pe căi greșite. „Oligarhia” este guvernarea de către un grup mic de indivizi puternici. Ceea ce face ca cineva să fie un oligarh este faptul că exercită o mare putere, nu că beneficiază de asocierea cu cei care o exercită.
Puterea plutocraților americani se manifestă la mai multe niveluri. Cel mai evident, magnații au putere directă asupra vieții unui număr mare de angajați. Musk sau Bezos pot înlocui un anumit lucrător de la Tesla sau Amazon mult mai ușor decât poate acel lucrător să înlocuiască sursa mijloacelor sale de subzistență. Prin urmare, acești oligarhi își conduc întreprinderile ca pe niște dictaturi în miniatură.
De asemenea, stăpânii corporațiilor din America exercită mai multă putere oligarhică asupra procesului politic decât omologii lor din Moscova și Sankt Petersburg. Miliardarul care ocupă în prezent funcția de președinte al Statelor Unite ezită să se confrunte prea direct cu Musk pe teme controversate.
Oligarhii americani au urcat în stratosfera financiară datorită deceniilor de politici publice fundamentaliste, popularizate pentru prima dată de Ronald Reagan, continuate de Bill Clinton și Barack Obama.
Până și Trump, care a făcut campanie în calitate de „populist”, și-a petrecut o mare parte din primul său mandat promovând scăderea impozitelor pentru cei bogați și reducerea statului de reglementare. Iar administrația somnolentă a lui Joe Biden nu a fost pregătită să inverseze această tendință.
Se așteaptă ca patru americani (Musk, Bezos, Mark Zuckerberg și Larry Ellison) să devină trilionari în următorii cinci ani. În comparație, rușii par chiar modești.