Cauta

Ambițiile financiare ale Europei se lovesc de opoziția Germaniei

Cancelarul german Olaf Scholz este furios după ce UniCredit și-a majorat acțiunile la Commerzbank

O bancă italiană care face o mișcare importantă pentru a cumpăra o bancă germană pare a fi exact genul de asociere solicitată anterior de  liderii europeni, astfel încât UE să poată avea mai mulți campioni corporativi autohtoni care să concureze cu rivalii din Statele Unite și Asia.

Cu toate acestea, după ce UniCredit și-a majorat acțiunile la Commerzbank, cancelarul german Olaf Scholz a condamnat un ”atac neprietenos”. Ambițiile pentru extinderea transfrontalieră a sectorului financiar al UE vor rămâne, așa cum au fost timp de un deceniu, doar vorbe goale, relatează Politico.

„Toate statele membre, nu numai Germania, solicită o mai mare integrare financiară, dar atunci când se confruntă cu potențiala preluare a campionilor naționali, încep să se răzgândească”, a declarat europarlamentarul italian Irene Tinagli, fost președinte al Comisiei pentru economie a Parlamentului European.

Teama Berlinului este că, în cazul în care italienii ar prelua o participație mai mare la Commerzbank decât guvernul german, ar putea reduce creditarea pentru prețioasa Mittelstand a Germaniei, producătorii mici și mijlocii care sunt considerați coloana vertebrală a economiei.

Ostilitatea lui Scholz îi înfurie pe politicienii și economiștii din alte țări ale UE, care au acuzat mult timp Germania că își prioritizează propriile interese în detrimentul pieței unice europene.

Mulți au făcut din Berlin un personaj negativ în timpul crizei Covid și al șocului energetic legat de Ucraina din 2022, când instinctul său protecționist a fost de a-și subvenționa masiv industria internă, fără a ține cont de daunele aduse pieței interne, în special în țările mai mici care nu își puteau permite să concureze cu o astfel de generozitate.

„Ar fi un semnal foarte prost pentru integrarea pieței financiare europene  dacă aceasta ar fi blocată nu pe baza evaluărilor acționarilor, ci pe baza unor considerente pur politice și protecționiste”, precizează Giovanni Sabatini, consilier senior la firma de avocatură Grimaldi Alliance și fost președinte al Asociației Băncilor Italiene.

„Cu cât reușim mai mult să creăm în Europa grupuri bancare mari, apropiate ca mărime și greutate de concurenții lor americani, cu atât mai bine pentru competitivitatea economiei europene”.

Uniunea bancară, proiect eșuat?

Creșterea dimensiunii și interconectării între sectoarele financiare ale țărilor UE a fost obiectivul liderilor europeni timp de un deceniu și poartă numele de Uniunea bancară. Aceasta înseamnă, în parte, permiterea fuziunilor pentru a construi bănci mari care să depășească granițele și să nu fie legate de soarta guvernelor țărilor lor de origine – o legătură care a costat scump regiunea în urmă cu un deceniu.

În raportul său recent, fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a subliniat faptul că peisajul financiar fragmentat reprezintă o piedică în calea creșterii economice și a creării de bogăție . Cea mai mare bancă americană, JPMorgan Chase, valorează mai mult decât primele 10 bănci europene la un loc.

Ultimele stiri

  • Câți bani a primit Istvan Kovacs de la UEFA
  • Mindfulness în Era Digitală: Cum Ne Reîntoarcem în Prezent
  • Sprijin psihologic și consiliere prin artă pentru minorii din sistemul de protecție socială al Sectorului 4, expuși consumului de stupefiante
  • Nicușoare, există pericole și mai mari decât USR!
  • Breaking news… în jurul lumii: Alegeri decisive în Polonia/UE mârâie la Trump
  • Depresia la Adolescenți în România: O Criză Nevăzută care Nu Trebuie Ignorată
  • Breaking News… în jurul lumii: Trump tensionează scena globală: dublează tarifele la oțel, în timp ce Ucraina ezită la negocierile de pace
  • Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro
  • Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn
  • Elevii de la „Sfântul Sava” obțin Marele Premiu la competiția internațională de inginerie spațială și se înscriu în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version