Nu foamea este cea care aruncă în lumina reflectoarelor companiile care controlează fluxurile de cereale din lume, ci încheierea de afaceri.
Potrivit Financial Times, combinația dintre Bunge, cotată la bursă în SUA, și concurentul Viterra, finanțat de Glencore, în cadrul unei tranzacții de 8,2 miliarde de dolari, reunește doi dintre cei mai mari comercianți de cereale, semințe oleaginoase și alte mărfuri agricole, ceea ce întărește și mai mult controlul unei mâini de companii de profil redus asupra pieței mondiale.
Este cea mai mare remodelare a nivelului superior al produselor agricole de bază de când Cargill, mult timp cel mai mare din pachet, a cumpărat activele de cereale ale Continental în 1999. Tranzacția va propulsa Bunge pe locul al doilea în topul celor patru comercianți globali, care include Archer-Daniels-Midland și Louis Dreyfus.
O statistică des folosită este că acest cvartet controlează între 70 și 90% din comerțul mondial cu cereale. Se adaugă Cofco(China) și două companii din Singapore – Viterra și Wilmar. Cei șapte jucători ar gestiona jumătate din comerțul internațional cu cereale și semințe oleaginoase.
Modelul “clepsidra”
O astfel de dominație este îngrijorătoare. Modelul clasic al puterii de piață în sectorul alimentar, denumit „clepsidra”, implică un număr mare de producători care aprovizionează un număr la fel de mare de consumatori, prin intermediul unui grup restrâns de procesatori și comercianți.
Comercianți este un termen oarecum impropriu: aceste grupuri nu face bani doar prin simpla mutare a mărfurilor de la A la B. În ultimii ani, s-au extins în amonte, în domeniul originii agricole, al depozitării, al transportului de marfă și al infrastructurii portuare, și în aval, în domeniul prelucrării, al ingredientelor și al produselor finale, trecând în același timp la o gamă mai largă de produse alimentare.
„Marea problemă aici este că, atunci când ai această integrare verticală, se creează o putere intermediară uriașă de la fermieri la consumatori”, spune Jennifer Clapp, profesor în domeniul securității alimentare. O afacere cu active mai mari înseamnă bariere mai mari la intrare și poate contribui la transferul de poziție dominantă de la o parte a lanțului la alta.
Cine monitorizează sistemul? Nimeni!
Cu toate acestea, cei care au făcut afacerea nu se înșeală că această combinație pare să se potrivească bine. Autoritățile de reglementare și guvernele ar trebui să se întrebe cine monitorizează sistemul alimentar la nivel global, dincolo de prisma îngustă a antitrustului. „Nimeni” este evaluarea directă a lui Abdolreza Abbassian, fost economist principal la Organizația pentru Alimentație și Agricultură a ONU.
Între timp, eforturile din ultimii ani de a stabili o mai bună supraveghere a pieței agricole, conduse de Franța în cadrul G20, au eșuat în mare măsură.
Comercianții sunt lăudați că mențin alimentele în mișcare în timpul crizelor și al perioadelor de volatilitate a prețurilor, cum ar fi pandemia și invazia Rusiei în Ucraina. Dar astfel de evenimente sunt, de asemenea, bune pentru afaceri, cu vânzări în creștere și profituri record.
