AcasăEconomieAdrian Câciu: ”Care piață liberă? UE nu a fost în stare să...

Adrian Câciu: ”Care piață liberă? UE nu a fost în stare să asigure un preț rezonabil al energiei”

Adrian Câciu dă de pământ cu piața liberă la energie

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, susține că nu există o piață liberă, având în vedere că nici sistemul energetic național și nici sistemul energetic european nu au fost în stare să ofere un preț rezonabil la energie pentru consumator. Acesta consideră că sprijinul trebuie continuat și după martie 2025, mai ales că avem peste 4 milioane de român în risc de deprivare materială. 

”Nu suntem în zona de bunăstare economică generală la nivelul populației să ne permitem să lăsăm lucrurile la liber în ce privește prețul energiei”, a afirmat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la dezbaterea Energy Forum. Acesta a arătat că o formă de protecție va continua și că trebuie să înțelegem că atâta timp cât avem în jur de 4 milioane de oameni sau chiar mai mult, care sunt în risc de deprivare materială, decidenții politici nu pot lăsa lucrurile la întâmplare, de dragul pieței libere.

”Când aud pe toată lumea că spune o piață liberă, păi care piață liberă? O piață dependentă de un preț care se face undeva unde acum este 100 de euro și mâine este 1.000 de euro MWh ? Putem să lăsăm cetățeanul român fără protecție pentru faptul că noi poate, ca stat, sistemul energetic național, sistemul energetic european nu au fost în stare să ofere un preț rezonabil consumatorului, care este captiv? Aici o să avem în continuare discuții, dezbateri, cu toate supărările pieței, dar vom continua să îi protejăm pe cei care au venituri reduse, luând în calcul poate și alte criterii, indiferent de ce o să vrea Europa”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. În ce privește Decizia Curții Constituționale, care ar afecta întreg sistemul de plafonare, ministrul Câciu spune că așteaptă motivarea. ”Dar știți cum este cu sarcina fiscală excepțională? E de interpretare, pentru că am un regulament care a spus exact același lucru pe care l-a spus România, la 3 luni distanță”, a spus acesta.

Franța a sfidat conferința schimbărilor climatice

În prima zi când a început COP29 la Baku (Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2024), în Franța s-a deschis o centrală pe cărbune pe perioada sezonului rece, deși au 80% nuclear și exportă 80 TWh pe an către Germania și Spania, a semnalat Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Asociației Producătorilor de Energie din România HENRO.

”Hub energetic, îmi place cuvântul, dar nu știu dacă este cel mai bun cuvânt pentru România. România trebuie să se gândească să-și reducă dependența de importuri. Ne-am grăbit să scoatem din funcțiune niște capacități, nu am așteptat să implementăm niște proiecte mari în bandă și suportăm astăzi consecințele grabei noastre. Sunt necesare investiții în capacități mari, în bandă. Cu cât pui mai multe regenerabile, soare și vânt, trebuie să dublezi cu o capacitate în bandă. La ritmul în care s-au făcut aceste investiții în regenerabile, din păcate, se văd efectele astăzi, când importăm mii de MWh”, a precizat directorul executiv al HENRO, Silvia Vlăsceanu.

UE nu ține pasul cu suportabilitatea consumatorilor

Potrivit reprezentantului producătorilor români din sectorul energetic, dintr-o dată, UE și-a fixat aceste ținte foarte ambițioase, care nu țin pasul nici cu realitatea, nici cu suportabilitatea consumatorilor europeni. În plus, în UE s-a decis ca toate statele să investească în același timp, cu triplare a investițiilor în rețelele de transport și distribuție și în energia nucleară.

”Toate țările membre presează furnizorii de echipamente cu aceleași cereri. Și în ce ordine să livreze aceste echipamente? Din acest motiv și prețurile au crescut foarte mult. Ideea este că, și dacă avem bani, nu avem cu cine să facem aceste lucrări, pentru că sunt foarte puține firme care au aceste competențe, și avem și această volatilitate a prețurilor în toate zonele din sectorul energetic. Mulți furnizori de echipamente și-au reziliat contractele pentru că cererea a devenit atât de mare, pentru conductori, pentru transformatoare, încât au preferat să ia comenzi noi mai avantajoase din punct de vedere financiar. Vă dați seama că pentru o investiție mare în sectorul de producție înseamnă timp pierdut și o reevaluare a acestor proiecte. La un proiect de capacitate de producție durează câțiva ani partea birocratică, inclusiv cu exproprieri, și alți câțiva ani partea de construcție efectivă. În acest timp prețurile nu stau pe loc”, a mai afirmat Silvia Vlăsceanu director executiv al HENRO.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
27.751 afisari

2 COMENTARII

  1. D-le Căciu om de vaza,ministru dezvoltarii cui? ca Romanilor nu se vede nu se simte.Pentru ca tara asta sa prospere trebuie sa rezolvi criza energetica dacă te pricepi astfel încât 1 Mwh sa coste 50 Euro în România și în acest fel vei avea investitori în toate ramurile industriale .Pentru acest lucru sa-i ceri ministrului energiei sa asigure energie ieftina și regenerabila.Avem 15% din bazinul hidrografic al Europei și nu produce mare lucru de energie electrica.Exista tehnologie ca pe cursul apelor curgătoare sa se monteze turbine kinetostatice fără hidrocentrale,centrale pe carbune ,solare ,eoliene ,nucleare etc…,iar pe mal sa fie puse centrale electrice prin echipamente electrice și electronice de putere ( invertoare) obținând energie electrica pana la 400 KV și 50 Hz fără perturbări de frecventa,flikuri , asigurând energie electrica regenerativa la un preț de max 50 Euro/ Mwh.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger