Cauta

Acum se explică de ce proiectul bate pasul pe loc. Ungurii au pus ochii pe Tarnița Lapuștești

Distanța de la declarațiile prin toate colțurile ale ministrului Sebastian Burduja, că proiectul Tarnița Lăpuștești ar fi proiectul lui de suflet

Distanța de la declarațiile prin toate colțurile ale ministrului Sebastian Burduja, că proiectul Tarnița Lăpuștești ar fi proiectul lui de suflet, și fapte concrete a fost și este uriașă. În realitate, în afara unui memorandum cu un consorțiu franco-japonez, înțepenit și ăla, nu s-a făcut nimic. Explicația ar putea fi una extrem de șocantă. Ungaria, prin Ministerul Economiei din această țară, dă târcoale de vreo doi ani viitoarei centrale de acumulare prin pompaj, pentru că are nevoie stringentă de stocare.

Inginerul energetician Ștefan Gadola, co-fondator și președinte al Consiliului de Administrație EnergoBit, a scăpat în public, pentru a doua oară, de fapt, informația ”confidențială” că ungurii sunt disperați să pună mâna pe proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarnița Lăpuștești. Acesta a relatat că, în 2023, a fost abordat de autoritățile ungare în legătură cu acest subiect. ”Acum doi ani, am fost invitați în Ungaria, unde partea de fotovoltaice a fost dezvoltată de mulți ani. Voiau să facă o stație de stocare de 600 MW lângă Budapesta și mi-au spus că au peste 7.500 MW instalați în fotovoltaice. Zilele trecute au avut un maxim de 3.800 MWh produși de fotovoltaice.

Ungaria a stopat investițiile în fotovoltaice pentru că nu are posibilitatea de stocare. Când am plecat de la Ministerul Economiei ungar, mi-au cerut să le spunem ce știm și cum am putea să-i ajutăm să investească ei în proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarnița Lăpuștești. Au nevoie de stocare, este clar, și se gândeau la acest lucru”, a declarat ing. Ștefan Gadola, co-fondator și președinte al Consiliului de Administrație EnergoBit. În acest context, acesta a subliniat că, de mai bine de doi ani, insistă asupra necesității capacităților de stocare în România.

”Nu putem gândi un sistem energetic sigur, fiabil și securizat în care să ne bazăm pe energie regenerabilă fără să avem stocare, fie ea în baterii, fie în centrale hidro prin pompaj. Fără stocare, sistemul energetic nu o să meargă pe regenerabile”, a afirmat ing. Ștefan Gadola.

Blocaj inexplicabil

Cu toate că a avut alocat un buget de 3 milioane de euro pentru studiul de fezabilitate al proiectului Tarnița Lăpuștești, Ministerul Energiei, prin SAPE, nu a ajuns la niciun rezultat final, după mai multe licitații eșuate. Blocajul este pur și simplu inexplicabil, în condițiile unei nevoi tot mai accentuate de stocare, care ar contracara și dezechilibrele provocate de regenerabile. În fapt, chiar dacă ministrul Sebastian Burduja a încercat să-l minimalizeze, studiul de fezabilitate este deja făcut, singurele actualizări necesare fiind datele financiare. Un pas în direcția realizării proiectului a fost anunțat cu mare tam-tam la începutul luniii noiembrie 2024, când, la Forumul Energiei România-Japonia, organizat de Ministerul Energiei din România, Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia și compania Wise Finance Solutions. ”În cadrul forumului, Ministerul Energiei din România și compania japoneză Itochu Corporation au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru dezvoltarea investiției Tarnița-Lăpuștești”, se arăta într-un comunicat al ministerului.

A mai apărut o firmă

În data de 8 februarie 2025, aflăm că Memorandumul nu a fost semnat doar cu cei de la Itochu Corporation, compania japoneză, ci cu un consorțiu de firme format din Itochu Corporation și francezii de la EdF. Mai mult, reprezentanții celor două companii ar fi ”descins” la Dispecerul Energetic Național (DEN) ca să ceară date despre acest proiect. “În contextul memorandumului pe care l-am semnat, au vrut să afle și dacă acest proiect este fezabil și din perspectiva operatorului de transport și sistem”, a precizat ministrul Sebastian Burduja, pentru economica.net. În plus, șeful DEN, Virgiliu Ivan, a avansat ideea această investiție ar putea fi finanțată printr-un mecanism de contracte pentru diferență pentru stocare. Adică, mai exact, prin stabilirea unui preț fix cu care să vândă energia de la Tarnița Lăpuștești pe o perioadă de 15 ani. În luna noiembrie a anului trecut, Sebastian Burduja afirma că cele două companii ar fi dispuse să realizeze pe banii lor studiul de fezabilitate, iar apoi să ducă până la capăt proiectarea şi execuţia centralei. Între timp, însă, nu s-a mai întâmplat nimic.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Dolarul slab, finanțatorul tranzacțiilor „carry”
  • Ribbentrop-Molotov 2.0. America revendică Polonia, România – abandonată Franței
  • Deși suntem cu un picior în groapă, OCDE ne obligă să donăm bani pentru redresarea economică a Ucrainei
  • Tensiuni la Clairefontaine: Didier Deschamps, nemulțumit de atitudinea Realului față de jucătorii francezi
  • Dan Șucu a ales: ei vor conduce Rapidul!
  • Statul și-a mai tras niște bani din afacerea cu energia
  • Sondaj Avangarde. AUR, pe primul loc în preferințele românilor, în scenariul unor alegeri parlamentare. Ce partide completează TOP 3
  • „Incredibilul” Marco Rubio devine vârful de lance al lui Trump
  • Pariul UE cu China este sortit eșecului
  • Exit mobile version