Painea cea de toate zilele nu ne-o da nimeni pe degeaba. Iar cand pretul fainei creste, impactul este covarsitor de la un capat la altul al globului.
Starea de saracie, pe care se straduiesc legiuitorii s-o rezolve inca din antichitate, va fi elementul hotarator care va dicta geopolitica.
Faina si orezul, care sta la baza nutritiei omenirii, vor face si desface aliante. Pentru americanii care cheltuie pe hrana cam o zecime din venituri, nu e o calamitate scumpirea produselor de baza. Insa pentru cei doua miliarde de locuitori ai planetei care intra in categoria saracilor si care cheltuiesc intre 50 si 70 la suta din veniturile familiei pe hrana, scumpirea produselor de baza inseamna reducerea hranei la o singura masa pe zi. De aici, riscul extrem de ridicat de revolte. Nicio oranduire, din niciun timp istoric, nu a rezistat la revoltele maselor, la revolutii, mai ales atunci cand motivatia a fost foamea. De aceea se cauta o strategie la nivel global de satisfacere a burtii maselor, la propriu!
La vreme de rastriste, hrana se stocheaza
Indicele Pretului Alimentelor elaborat de ONU a depasit cu mult orice previziune. In 2011, opt luni consecutive a inregistrat o crestere constanta. Revoltele din lumea araba si nordul Africii a obligat piata mondiala sa incaseze soc dupa soc. Alimentele devin rapid elementul conductor al politicii globale. Noua geopolitica alimentara depinde intr-o mai mare masura de crizele financiare care cuprind lumea decat de starea vremii. Pentru ca atunci cand nu se coc granele intr-o parte a globului, exista posibilitatea ca necesarul sa fie acoperit prin importuri. Insa crizele financiare transforma statele in elemente conflictuale, care prefera sa stocheze alimentele pentru propriul folos, decat sa exporte, mai ales ca vin vremuri grele. La nivel global, populatia creste in ritm alert, practic in fiecare zi se mai adauga 219.000 de oameni la „pranz”. In fiecare an, fermierii lumii trebuie sa hraneasca un plus de 80 de milioane de oameni.
Revoltele painii inlocuiesc revolutiile ideologice
Incepand din acest an, se prevad revolte ale painii, nu revolutii ideologice. Zine el-Abidine Ben Ali al Tunisiei, Hosni Mubarak al Egiptului, Muammar al-Qaddafi al Libiei (tara care importa 90 la suta din granele necesare hranei) ar fi putut infrange lesne revoltele daca ar fi avut ce pune pe masa populatiei. Dar n-au avut si nici n-au fost imprumutate. Acesta este doar inceputul. China, mare consumatoare de orez, datorita economiei intr-o dezvoltare rapida, devine si o mare consumatoare de produse diverse, pe masura ce tot mai multe familii acced pe scara sociala si primul lucru pe care-l fac este sa-si diversifice mancarea.
Foame de dragul masinii
Cel mai mare granar al lumii, SUA, ar putea tine intreaga lume departe de catastrofa foametei. Insa, fiind si o mare consumatoare de energie, a inceput sa-si dezvolte sisteme de convertire a granelor in combustibil de masini. In 2010, SUA a convertit 400 milioane de tone de grane, dintre care 126 de milioane in etanol pentru distilariile de combustibil. De aceea, pretul la grane merge in functie de pretul petrolului, astfel incat sa fie profitabil sa folosesti granele pentru obtinerea combustibilului. Brazilia a adoptat acelasi sistem, fiind pe locul doi in lume la convertirea granelor, dupa care urmeaza UE, cu 10 la suta din energia necesara transportului bazata pe biocombustibil. In aceste conditii, apa, graul si orezul devin arme mult mai eficiente decat orice armata. Cine dispune de acestea poate dicta politica in tarile aflate in deficit. Fara buna intelegere, raman razboaiele. Iar razboaiele foamei sunt cumplite, pentru ca oamenii nu mai au nimic de pierdut.
Aliantele apei
India si China sunt cele mai mari consumatoare de hrana. India are 20 de milioane de sisteme de irigatii, reusind sa hraneasca astfel 175 de milioane de oameni. In nordul Chinei, sunt concentrate sistemele de irigare, producandu-se jumatate din necesarul de grau si o treime de porumb, hranindu-se astfel 130 milioane de oameni. Cand rezervele naturale de apa vor scadea din cauza transformarilor climei si solurile se vor desertifica, cel mai mult vor fi afectate nordul si vestul Chinei, vestul Mongoliei, centrul Africii, Coreea de Nord. Tarile cu o agricultura puternica, sustinuta si de un regim pluviometric natural si bogate in ape vor putea sa-si faca aliati unde nici nu gandeau.
Se arendeaza terenuri agricole in tari straine
Deocamdata, Japonia sustine un pret global normal la orez, dar cu calamitatile care afecteaza fermierii nu se stie cat va mai putea. Vietnamul, nr.2 ca exportator de orez, cand nu are un an bun, cum a fost 2008, nu mai exporta nici macar un bob, asigurand hrana poporului. Abilitatea de a produce mancare devine o noua forma de negociere geopolitica. In acelasi an, 2008, Rusia si Argentina au sistat exportul la grau. Arabia Saudita, Coreea de Sud si China s-au vazut nevoite sa inchirieze terenuri agricole in alte tari pentru a-si asigura necesarul de grane. Etiopia si Sudanul inchiriaza cel mai ieftin, mai putin de un dolar pe 4000 de metri patrati pe an. Asta in timp ce popoarele acestor tari subzista prin ajutoare alimentare de la ONU! Dar nu ne mira de ce tarile puternice au recunoscut independenta Sudanului de Sud. Banca Mondiala a calculat ca numai in 2010 au fost inchiriate 140 milioane de acri. Acest gen de „politica” genereaza conflicte si legate de raurile mari de alimentare cu apa, folosite in agricultura, in cazul Eiopiei si Sudanului, Nilul.
Investitiile in agricultura, cele mai profitabile
Genul acesta de inchirieri se fac fara acordul populatiei, care se trezeste ca nu mai are voie sa munceasca pamantul propriei tari. Revoltele izbucnesc continuu, ca o reactie in lant si toate au la baza lipsa alimentelor de stricta necesitate. China a luat in arenda 2,5 milioane de acri in Filipine si toate granele obtinute de pe aceste terenuri se duc acasa. Revolta filipinezilor a determinat guvernul sa sisteze afacerea. Coreea de Sud negocia luarea in arenda a trei milioane de acri in Madagascar. Cand s-a aflat, guvernul a cazut, ca si intelegerea. Astfel de negocieri incearca si tarile lipsite de apa suficienta. „Arendeaza” munti bogati in izvoare in alte tari. Numai guvernele proaste incheie astfel de afaceri paguboase si din punct de vedere economic si politic. Tarile cu potential agricol trebuie sa-si dezvolte infrastructura in asa fel, incat sa-si mareasca exporturile, nu sa-si „inchirieze”izvoarele si pamantul. Ce inseamna dezvoltarea infrastructurii agricole? Dezvoltarea parcului de masini agricole, construirea de silozuri, asigurarea mainii de lucru, echipament de irigatii, asigurarea energiei necesare pompelor etc. Banca Mondiala apreciaza ca doar 37 la suta dintre proiectele de dezvoltare pentru care i s-a solicitat sprijinul erau pentru agricultura. Foarte putin fata de ceea ce urmeaza sa vina.
