Crizele financiare sunt rezultatul unei politici financiare defectuoase, intentionate sau nu. Cand criza bate la usa, cetatenii disperati asteapta interventia bancilor centrale pentru a stabiliza piata.
Crizele financiare au acelasi esafodaj, indiferent cand se petrec, in sec.XVII (Mania Lalelelor), in sec XVIII (falimentarea Companiilor South Sea si West), in sec. XX (Marea Depresie inceputa in SUA in 1929 si propagata in toate economiile lumii) sau in actualul sec.XXI. La baza acestor crize stau inginerii financiare defectuoase, bazate pe exagerarea productivitatii comparativ cu consumul.
Puterea de cumparare a cetateanului creste prin acordarea de credite cu termene de plata generoase si, avand capital, oamenii il consuma haotic sau investesc in tot felul de afaceri dubioase scornite de cei care urmaresc sa dea tunuri financiare. Intotdeauna, intr-o criza financiara, exista multi pierzatori si cativa, foarte putini, castigatori, cei care sunt in cunostinta de cauza. Unele dintre crizele care au bulversat natiunile au fost de-a dreptul halucinante.
RCentury bold Mania Lalelelor din Olanda
Prima criza de proportii inregistrata de istoria economiei a fost “Tulip Mania” din Olanda anilor 1630. Laleaua, o floare raspandita in Iran, Turcia si Afganistan, a fost prima data studiata de botanistul flamand Clusius, care a adus primii bulbi in Europa, la sfarsitul anilor 1500. El a si plantat lalele intr-o “gradina de studiu” a Universitatii din Leiden. Interesul oamenilor pentru frumoasa floare, numita de iranieni Laleh, a fost foarte mare de la inceput.
Clusius nota ca, in 1598, hotii i-au furat intr-o singura noapte 100 de bulbi. Un alt botanist, Conrad Guestner, a importat bulbi de lalea de la Constantinopole, iar in urmatorii ani, casele nobiliare se bateau pentru soiuri cat mai deosebite de lalea, obtinerea lor devenind o industrie de mare profit, fiind exclusivista. Treptat, laleaua a avut cereri si in alte tari europene, tot pentru gradinile nobililor.
Virusul „de aur”
Nebunia a inceput practic cand laleaua s-a pricopsit cu un virus, numit de botanisti “mozaic”, pentru efectul multicolor pe care-l avea asupra petalelor si care crea “soiuri” aparte, unice. In 1630, pretul unui bulb infestat putea ajunge, la valoarea de astazi, la 76.000 de dolari. In scurt timp, toata Olanda a fost cuprinsa de frenezia obtinerii bulbilor de lalea, ca apoi sa-i vanda la Bursa din Amsterdam la un pret exorbitant. In termeni moderni, 1000 de dolari investiti in afacerea cu bulbi aducea profit de 20.000 de dolari pe luna.
Toata lumea incerca sa obtina bulbi unici. E celebra povestea unui betiv amarat, intrat intr-o bodega pentru “una mica”, care a gustat cativa catei de „usturoi”, credea el. Erau insa bulbi pretiosi de lalea, iar proprietarul barului l-a bagat pe nefericit la inchisoare pentru “distrugerea de bunuri inestimabile”. Adevarul e ca se puteau evalua. Conform specialistilor, un singur bulb “Semper Augustus” (cel mai bine cotat la bursa, cam 100.000 de dolari ) facea cat 4 tone de faina, 8 tone de orez, un pat din lemn masiv, de doua persoane, 4 boi, 8 porci, 12 oi, un costum de stofa fina, doua butoaie cu vin, 4 tone de bere, 2 tone de unt, o cupa de argint si 500 de kilograme de branza. Toate acestea la un loc pe un singur bulb!
Speculantii au daramat afacerea
Nimeni nu credea ca “piata lalelelor” avea sa se prabuseasca vreodata. Dar, ca in aproape toate cazurile, speculantii au dat lovitura de gratie. Autoritatile olandeze s-au hotarat sa intervina pentru regularizarea pretului. Speculantii, avand antene in guvernamant, au vandut brusc stocurile si contractele de achizitie, inundand piata. In mai putin de sase saptamani, pretul lalelei s-a prabusit vertiginos cu 90 la suta.
In afara de speculantii care au provocat criza, toata lumea a pierdut, unii ce agonisisera o viata, nefiind in stare sa plateasca datoriile la banca sau la contractanti. Intreaga economie a Olandei a fost pusa la pamant, pentru ca oamenii din toate paturile sociale intrasera de-a valma in “afacerea laleaua”. Cu toate astea, Olanda a ramas “Tara Lalelelor”, iar delicata floare a ramas simbolul Casei Regale.
R Century bold „Gogoasa” Companiei South Sea
In 1711, Marea Britanie avea peste 10 milioane de lire datorii in urma razboiului pentru succesiunea tronului Spaniei, dintre Marea Alianta (Anglia, Olanda, Danemarca, Austria si mai tarziu Portugalia), impotriva Frantei, Spaniei si cateva principate italiene si germane. Ideea autoritatilor a fost sa infiinteze South Sea Company, careia ii garanta drepturi exclusive privind comertul pe marile Sudului, implicand bogatele colonii din America de Sud si promitand si monopolul asupra comertului cu scalvi. Actiunile au fost bine vandute din start, starnind un interes major. Compania a trebuit sa mai scoata pe piata un lot, repede inghitit de cei care vedeau o noua stea a prosperitatii.
Isaac Newton a luat „leapsa”
Nebunia s-a pornit cand oficiali ai companiei au lansat zvonul ca Spania a dat voie vapoarelor companiei sa acosteze in toate porturile Americii Latine pe care le detinea. Era vorba doar de trei vapoare pe an, dar la Londra nu se cunosteau aceste „amanunte”. Pretul actiunilor a crescut peste noapte si bursa a fost invadata de cereri. Cum o companie care se respecta trebuie sa demonstreze ca se infige bine pe piata, prin diversificarea comertului, s-au lansat pachete de actiuni pentru „constructia de locuinte plutitoare” si „ distilarea luminii solare din legume”. Nimeni n-a tresarit! Doar lui Sir Isaac Newton nu i-a mirosit a bine. Compania nu producea nimic, doar vindea „gogosi”. Newton si-a vandut actiunile pentru un profit minor, de 7000 de lire.
Apoi, vazand ca nu s-a produs criza, a cumparat mai multe decat avusese. Insa n-a avut talent de speculator. In 1718, Anglia si Spania au pornit iar la razboi, incetand orice pact comercial. Curand, speculatorii au inceput sa vanda actiunile unor investitori straini, bramburiti de „diversitatea” comertului companiei. Pe Newton, criza l-a prins cu actiunile in brate si a pierdut in final 20.000 de lire. „ Pot calcula greutatea corpurilor ceresti, dar in fata nebuniei oamenilor sunt fara de stiinta”, a spus el. Scriitorul Jonathan Swift a pierdut o avere cu aceste actiuni, ceea ce l-a determinat sa scrie „Calatoriile lui Guliver”, o satira la adresa societatii britanice atinsa de snobism si de prostie.
RCB „Creierul” care a falimentat Franta
Si Franta era in mare cautare de inginerii financiare pentru a iesi din marele deficit provocat de razboiul pentru succesiunea tronului Spaniei. In 1715, tanarul rege Ludovic al XV-lea l-a rugat pe consilierul sau de incredere, Ducele de Orleans, sa-i gaseasca un creier care sa-i redreseze veniturile proprii si, eventual, economia tarii. Ducele i l-a adus pe scotianul John Law, un aventurier cu idei marete, in urma caruia au ramas cuvantul „milionari” (aplicat in Franta imbogatitilor) si bancnotele, hartiile valorice in loc de monedele de aur si argint. John a fost cu siguranta o figura absolut remarcabila a timpului sau.
Nascut la Edinburgh in 1671, a fost pasionat de mic de algebra, geometrie, dar si de ingineriile bancare. Tatal, bijutier, a murit cand John avea 13 ani, dar vaduva a preluat afacera cu maini de fier si si-a scolit baiatul la Londra pentru a deveni un gentleman. Frumusel, bun atlet, cu calificative foarte bune in studiul finantelor, John detinea si arta galanteriei, alegandu-se cu renumele de Beau Law. Insa mai era un dandy la Londra, Beau Wilson, cu care John a intrat in conflict.
Un duel cu noroc
Intrecerea pentru suprematia in saloanele doamnelor s-a finalizat printr-un duel, in care Wilson a fost ucis in primele secunde, printr-o nefericita fandare in urma careia spada lui John i-a strapuns pieptul. Duelul a fost considerat „premeditare in scopul de a ucide”, iar Law a fost condamnat la moarte publica prin spanzurare. A reusit sa evadeze si a fugit prin Europa, reusind sa se faca remarcat ca expert in jocuri de noroc, folosind o schema de calculare a riscului.
La Paris, a castigat o avere considerabila in cele 60 de case de jocuri de noroc, inventan ulterior Loteria. Asa l-a intalnit Ducele de Orleans, viitorul regent al Frantei, care l-a luat pe John sub protectia sa. In 1716, a luat fiinta banca „Law et Co”. Visul lui Law era sa inlocuiasca monedele cu hartii valorice, dupa model olandez (unde bancile dadeau garantii pe hartie la depunerea monedelor). In 1718, „Law et Co” a devenit banca regala de stat.
A ramas sarac lipit
Cu un an inainte, infiintase Company of the West, pentru exploatarea resurselor din Mississippi si Louisiana. Investitorii s-au lasat ametiti de posibilitatea castigului din comertul cu piei de castor si din minele de aur exploatate cu mana ieftina de lucru, sclavi africani si amerindieni. In decembrie 1719, actiunile la banca regala se vindeau cu 10.000 de livre. Sistemul lui Law a facut milionari peste noapte. Law a vandut si titluri de conti, marchizi, duci, el insusi autonumindu-se Duce de Arkansas.
Law a devenit unul dintre cei mai bogati oameni din lume, iar in 1720 a fost numit ministru de finante. Speculantii au inceput sa vanda masiv actiunle cand au aflat ca Mississippi era o zona salbatica, iar celelalte „afaceri” doar promisiuni nerealizabile. Falimentul lui Law si al economiei franceze n-a mai putut fi oprit. S-a intors in Anglia sarac lipit. Pana a murit, la 58 de ani, a trait din jocuri de noroc. Ziarele pariziene i-au publicat un necrolog:” Aici zace scotianul care prin reguli algebrice a ruinat Franta”.
