Timp de zeci de ani, Aberdeen, un oraș port de pe coasta de nord-est a Scoției, a servit drept poartă comercială către Marea Nordului, unde companii puternice au navigat în ape adânci și periculoase pentru a extrage zeci de miliarde de barili de țiței.
Summitul climatic COP26 din orașul scoțian Glasgow, asaltat de flota de avioane ale liderior mondiali și magnaților participanți, a început cu un mesaj clar: lumea trebuie să reducă „imediat și abrupt” producția de combustibili fosili pentru a menține o “planetă viabilă”.
Sunt vizați mari producători, Arabia Saudită, Rusia și Statele Unite, însă și Marea Nordului este în atenție – în parte datorită apropierii sale de Glasgow, dar și planurilor de a revizui în mod dramatic modelul de afaceri al regiunii. Dar aceste planuri sunt doar pe hârtie și amenință o întreagă industrie. În fond, cine ar construi “parcuri eoliene plutitoare” alături de platforme de țiței offshore?
Companiile au explicat că banii din exploatarea de petrol și gaze sunt esențiali pentru finanțarea noilor investiții din surse regenerabile și subliniază că Regatul Unit încă are nevoie de combustibili fosili pentru a încălzi casele și pentru a menține luminile aprinse pentru anii următori în Europa.
„Investițiile regenerabile vor trebui să vină de la companii ca ale noastre, dar trebuie să fim capabili să avem bilanțul și generarea de fluxuri de numerar din petrol și gaze pentru a putea face asta”, a declarat Wael Sawan, membru în boardul Shell.
Shell așteaptă în continuare permisiunea Londrei pentru a lansa o nouă exploatare în Marea Nordului. Cunoscută sub numele de Cambo, se așteaptă să producă petrol până în 2050.
Afacerile cu petrol și gaze
Marea Nordului reprezintă o parte din producția mondială de petrol și gaze, dar rămâne un centru de investiții pentru companiile petroliere interne și internaționale.
În timp ce bazinul se apropie de sfârșitul ciclului său de viață, acesta deține încă 4,4 miliarde de barili, potrivit autorității de reglementare din Regatul Unit.
OGUK, lobby-ul industriei petroliere, estimează că 390 de miliarde de lire sterline (534 de miliarde de dolari) au fost investite în largul coastei britanice în ultimii 50 de ani și că în următorii cinci ani, companiile ar putea angaja alte 21 de miliarde.
Cei mai mari 10 producători tranzacționați public sunt de așteptat să aducă venituri de aproape 466 de miliarde de dolari în acest an din afacerile de căutare și extracție de petrol și gaze, mai mult decât în 2019, conform unui studiu realizat de Rystad Energy pentru CNN Business.
Cerere cât cuprinde
Motivul acestor cheltuieli sunt prognozele pentru cerere. Într-un raport de la începutul acestei luni, Agenția Internațională pentru Energie a precizat că, dacă țările își vor respecta angajamentele climatice actuale, limitând încălzirea la 2,1 grade Celsius, cererea de combustibili fosili va atinge vârful în jurul anului 2025.
În acest scenariu, lumea va consuma în continuare 75 de milioane de barili de petrol pe zi până în 2050 – cu doar 25 de milioane mai puțin decât în prezent.
Importanța energiei abundentă și fiabilă a fost subliniată în ultimele luni, deoarece prețurile gazelor naturale au atins niveluri record în Europa, iar China a fost forțată să raționalizeze aprovizionarea cu energie electrică.
Mișcarea climatică, “foarte puternică în acest moment”
Dar problemele de finanțare și amenințarea unor politici guvernamentale mai dure au stârnit o dezbatere existențială în industrie. Cele mai mari companii petroliere multinaționale din Europa, inclusiv Shell, BP, Eni și Total au început să-și reorienteze afacerile în jurul acestei realități, angajându-se să atingă emisiile nete zero până în 2050.
„Mișcarea climatică este foarte, foarte puternică în acest moment”, a declarat Philip Lambert, care conduce o firmă influentă de consultanță în domeniul energiei din Londra. „A trecut prin majoritatea instituțiilor cheie care stau la baza societății noastre din Occident și vrea ca oamenii să nu mai investească în petrol și gaze”.
Lupta pentru viitorul BigOil se desfășoară în timp real în largul coastei Scoției, la 46 de ani după ce țițeiul a început să curgă. Se estimează că 160.000 de oameni sunt angajați direct sau indirect în sectorul energetic offshore din Marea Britanie. Până în 2030, aproximativ 200.000 vor fi necesari atât pentru producția de surse regenerabile, cât și pentru petrol și gaze. Aproximativ 65% din forța de muncă va „susține activități energetice cu emisii reduse de carbon”, în creștere față de 20% în prezent.
Si ce ba astia nu pot merge in paralel sa faca si energie eco fara sa inchida abrupt ca daca sunt rentabile nu o sa le faca ei din vointa lor?? Pana cand astia nu vor stopa taierea padurilor nimic nu e decat gargara despre ecologie!!!