De la poezia persană și franceză la cultura gastronomică – vinul se prețuiește ca o licoare vie, pe drept cuvânt. În schimb, în România se găsește din belșug poșircă. Poșirca noastră, ne mândrim și păcălim cu ea. Rodul pământului s-a stricat în țara hoțomanilor.
Practic, avem câte o podgorie în fiecare regiune. Fiecare cu soiuri specifice, din Ardeal la nisipurile din Oltenia, de la moldovenești până la dobrogene. Numai când le vezi – o imagine idilică – stai să te gândești ce vin bun o să ai pe masă. Când colo, gustul e de poșircă, chimicale, nimic viu.
România nu are cum să producă vin prost, nu există nicio explicație logică. Dar o face. Am tot repetat, e o țară propice agriculturii și viniculturii, nu deșert, nu Polul Nord.
În perioada interbelică nu exista cârciumă– cu atât mai puțin restaurant respectabil –să nu ofere vin popular, sau cu istorie- și accesibil. Cultura vinului era peste tot, era recunoscută, românii se regăseau acolo – un nivel de trai de necontestat.
Comunismul a schimbat-o, în sensul că pregătit poșirca. Cu toate acestea, regimul Ceaușescu a umblat cu oarecare fereală la calitate. Găseai și vinuri bune în comerț, dar majoritatea erau mediocre. Oricum, nimeni nu le-a „chimizat” – chiar și izul de doagă e preferabil prafurilor de azi.
După anii 90 a venit calea toxificării vinului. Nu arăt spre firme obscure, a fost vorba de „producători tradiționali” ale căror etichete n-aveau nicio legătură cu ce umpleau în sticle.
În zilele noastre, dictatura poșircii este mai mult decât arborescentă. Și profitabilă. Suntem sufocați de reclame cu “domenii”, tocmiți care adulmecă în delir poșirca, de „oenologi” cu barbă apăruți de peste noapte precum chefi-ii fără sare care-și fac veacul la televizor.
Țăranii producători sunt într-un permanent meci cu statul și intermediarii. Țăranul nu vinde vinul pe care ți-l oferă ca oaspete. Ce vinde e îndoit cu apă.Este o ditamai ruptură între producător și client. În loc ca piața vinului să fie natural prosperă, blocajul se menține. Ne-am învățat să bem etichete, poșirci cu fițe. Strugurele nu ajunge în pahar.
Nu există țară din fostul bloc socialist care să nu-și fi promovat propriul vin. La târgurile internațioanale, România are cel mai scump vin – și cel mai prost. Întrebați în Italia, de exemplu.Rodul pământului e o raritate în țara hoțomanilor. Atât ne-a dus capul, asta bem. Poșirca e la putere.