Un continent risipitor. Criza apei în Europa

Seceta și incendiile de vegetație din sudul Europei în această vară sunt cele mai evidente semne ale unei probleme complexe și înrădăcinate a deficitului de apă, care devine din ce în ce mai gravă pe măsură ce clima se schimbă.

 „Nu există nicio țară din Europa care să poată pretinde că este protejată”, a avertizat Xavier Leflaive, care conduce echipa pentru apă din cadrul Direcției de mediu a OCDE.

Potrivit Organizației Mondiale de Meteorologie, numărul și intensitatea secetelor au „crescut dramatic” în UE, iar suprafețele și numărul persoanelor afectate au crescut cu aproape 20% între 1976 și 2006. Institutul Mondial al Resurselor prevedea în 2020 că cererea globală de apă dulce va depăși oferta disponibilă cu 56% până în 2030.Tensiunile au ajuns la un asemenea nivel în Franța și Spania încât au izbucnit revolte între fermieri, cei mai mari consumatori de apă de pe continent, și grupurile de mediu.

În anii următori, un amestec de politici proaste, interese personale și schimbări climatice rapide pare să înrăutățească și mai mult situația, suliniază Financial Times. Impactul va afecta, de asemenea, gospodăriile și alte industrii, inclusiv producția de energie, deoarece apa este necesară pentru răcirea centralelor nucleare și pentru a genera energie hidroelectrică.

În ciuda preocupărilor legate de deficitul de apă, abordarea distribuției rămâne atât de lipsită de vigilență în UE încât, în medie, 25% din apa potabilă se pierde prin conducte care prezintă scurgeri, potrivit organismului industrial EurEau. Bulgaria, România și Italia se află în fruntea listei risipitorilor de apă.

„Toate aceste scurgeri sunt ceea ce noi numim „apă nerevenită”. Trebuie să produci apă potabilă. Este un cost, apoi o pui în conducte și, dacă nu ajunge la robinet, nu primești niciun tarif pentru ea”, spune Denis Bonvillain, șeful departamentului de afaceri europene al grupului Veolia, specializat în apă și deșeuri.

Întrucât apa este în general gestionată de un mozaic de companii locale și autorități municipale, este o problemă pentru factorii de decizie la nivel național și european să ia măsuri. Peste 78 000 de întreprinderi de diferite dimensiuni din întreaga UE lucrează în domeniul reutilizării, al deșeurilor și al distribuției apei.

Marc Bierkens, profesor de hidrologie la Universitatea Utrecht din Olanda, susține că nu există „aproape nicio țară” care să stimuleze eforturile de conservare a apei. În mod tradițional, tarifele la apă sunt relativ ieftine pentru gospodăriile europene în comparație cu costul facturilor la energie, ceea ce limitează banii pe care companiile îi au la dispoziție pentru a efectua lucrări de reparații vitale.

Potrivit OCDE, toate țările europene, cu excepția Germaniei, trebuie să majoreze cheltuielile anuale cu apa cu peste 25% pentru a se conforma normelor UE privind apa potabilă și apa uzată, ceea ce înseamnă că facturile vor crește probabil.

Water Europe a recomandat să se pună un accent mai mare pe tipurile de apă utilizate în diferite scopuri, cum ar fi apa reciclată pentru industrie și agricultură. Costul lipsei de acțiune „ar depăși de cinci ori investițiile necesare” pentru ca industria să abordeze în avans riscurile de penurie de apă.

Dar problema merge dincolo de a avea apă pentru băut, gătit, spălat și culturi. Tehnologiile curate – vitale pentru eforturile Europei de a face tranziția de la combustibilii fosili – sunt și ele însetate.Comisia pentru tranziția energetică a precizat că apa pentru producerea de energie, electroliza hidrogenului, răcirea centralelor nucleare și captarea carbonului ar putea ajunge la 58 de miliarde de metri cubi pe an până în 2050 – aproximativ dublu față de consumul actual de apă potabilă din Europa. Potrivit raportului, extracția de minerale esențiale pentru producția de vehicule electrice și de turbine eoliene ar putea crește cifra cu încă 4 până la 5 miliarde de metri cubi pe an.