Cauta

UE, din lac în puț. Eolienele amplasate în apele marine distrug viața acvatică

Ipocrizie maximă a Comisiei Europene. Regenerabilele distrug mediul

Curtea de Conturi Europeană a atras atenția, într-un raport de audit, că energia eoliană offshore are un impact devastator asupra vieții marine, care nu a fost luat în calcul de conducerea UE. Astfel, în numele reducerii emisiilor de CO2, apele marine vor fi infestate cu contaminanți, iar habitatele acvatice vor fi distruse din cauza schimbărilor în câmpul electromagnetic. Desigur, activiștii de mediu nu au avut nicio reacție la acest dezastru.

Curtea de Conturi Europeană a luat atitudine împotriva efectelor devastatoare ale eolienelor fixate pe fundul mărilor, suplinind, în acest fel, tăcerea asurzitoare din partea ONG-urilor de mediu. Într-un raport special pe 2022-2023, intitulat ”Energia din surse regenerabile offshore în UE – Planuri ambițioase de creștere, dar sustenabilitatea rămâne o provocare”, instituția europeană a avertizat asupra impactului catastrofal asupra mediului.

Ținta UE privind energia eoliană offshore este ca, de la 16 GW, să se ajungă la 60 GW în 2025 și la 300 GW în 2030. Dintre toate statele membre, Germania dispune de cea mai mare capacitate offshore, de 8,1 GW, în principal în Marea Nordului, urmată de Olanda, cu o capacitate de 3,2 GW, tot în Marea Nordului. Printre efecte negative ale energiei din surse regenerabile offshore asupra biodiversității, Curtea de Conturi Europeană a identificat coliziunea cu instalațiile offshore sau cu navele de întreținere, modificări ale calității apei ca urmare a eliberării de contaminanți, efectul de strămutare ca urmare a zgomotului subacvatic și a structurilor parcurilor eoliene offshore, dispariția sau degradarea habitatelor și modificări ale traseelor de migrație, ca urmare a schimbărilor în câmpul electromagnetic.

”Efectele cumulative potențiale pot duce la strămutarea speciilor, la modificări în structura populațiilor, la schimbări în disponibilitatea hranei sau la modificări ale modelelor de migrație. Impactul asupra mediului trebuie analizat ținându-se seama totodată de un anumit grad de incertitudine cauzat de efectele încă necunoscute ale schimbărilor climatice și de modificările antrenate în mediu care vor avea un efect asupra biodiversității și a ecosistemelor marine. Este în joc biodiversitatea marină”, se arată în raportul Curții de Conturi Europene.

Rază mare de impact

În ce privește marsuinul, o specie prezentă în anumite părți ale Oceanului Atlantic și în Marea Baltică, protejată în temeiul Directivei privind habitatele, există dovezi că parcurile eoliene offshore au efecte negative asupra acestui animal, atât la nivel individual, cât și la nivel de populație, de exemplu strămutarea, în special în timpul fazelor de construcție, care are efecte grave asupra sănătății. Un studiu din 2022 a încercat să cartografieze și să analizeze impactul potențial al energiei din surse regenerabile offshore asupra mediului.

”Analiza arată că unii factori de stres generați de producția de energie offshore pot avea o rază mare de impact, deși cele mai importante efecte cumulative se produc în imediata vecinătate a instalațiilor offshore. Studiul subliniază, de asemenea, că, deși Strategia UE privind energia din surse regenerabile offshore susține că atingerea obiectivelor climatice stabilite pentru 2030 ar necesita mai puțin de 3% din spațiul maritim european, ea nu ia în considerare posibilitatea ca implementarea acestei energii să influențeze o proporție mult mai mare din anumite tipuri de habitate și din biodiversitatea acestora”, se notează în raportul de audit. Un alt aspect a fost reprezentat de lacunele în materie de cunoștințe care îngreunează previzionarea impactului viitoarelor instalații offshore asupra mediului. Golful Saint-Brieuc, situat pe coridorul de migrație între Atlantic și Canalul Mânecii, este o zonă deosebit de sensibilă pentru biodiversitate. Acesta găzduiește numeroase specii de păsări, inclusiv specii protejate sau specii pe cale de dispariție. Parcul eolian este situat în imediata apropiere a șapte zone Natura 2000. În total, pentru a permite construirea acestui parc eolian, Franța a acordat 59 de derogări în raport cu specii protejate (5 specii de mamifere marine și 54 de specii de păsări).

Omisiuni la Comisia Europeană

Curtea de Conturi Europeană a constatat că Comisia nu estimase impactul asupra mediului antrenat de extinderea implementării energiei din surse regenerabile offshore propusă în strategia sa. Totodată, Curtea a subliniat că numeroase aspecte de mediu legate de implementarea planificată a acestei energii nu au fost încă recunoscute. În opinia sa, având în vedere activitățile umane desfășurate actualmente pe mare și amploarea implementării planificate a energiei din surse regenerabile offshore în anii care vor veni, de la actuala capacitate instalată de 16 GW la o capacitate de 61 GW în 2030 și ulterior, amprenta de mediu asupra vieții marine poate fi considerabilă și nu a fost luată suficient în considerare. ”Nu există date empirice suficiente, iar cunoștințele cu privire la speciile și mediile marine din afara zonei septentrionale sunt limitate, deoarece majoritatea studiilor existente se bazează pe instalațiile offshore din Marea Nordului”, a mai arătat Curtea de Conturi Europeană.

Ultimele stiri

  • Poza Zilei
  • Horoscop 21 mai 2024 – Ai multă energie de pus în hobby-uri
  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Exit mobile version