Cauta

UE aruncă criza cipurilor în brațele producătorilor

Rezolvarea deficitului de semiconductori este reponsabilitatea companiilor producătoare, a declarat comisarul european pentru piața internă, Thierre Breton.

Analiștii estimează că lipsa cipurilor, care  afectează major multe sectoare economice, începând cu automobilele, ar putea dura până la sfârșitul lui 2023.

„Rezolvarea acestei probleme este cu siguranță responsabilitatea companiilor. Este treaba lor să facă acest lucru, să satisfacă nevoile clienților lor”, a subliniat Breton.

Oficialul UE a recunoscut că eforturile de creștere a producției ar putea dura „câteva luni” și s-a declarat încrezător în eficiența acestor companii care „lucrează deja din greu”.

În schimb, niciun cuvânt despre dependența acută a Uniunii Europene – și a întregii lumi – de industria semiconductorilor din Asia. Așa cum birocrații de la Bruxelles n-au învătaț nimic din lecția pandemiei: criza sanitară a găsit Europa fără stocuri de materiale medicale critice –  și a profitat China.

La fel, orbiți de febra electrificării și „decarbonizării”, producătorii auto au tăiat devreme investițiile în industria cipurilor – estimată la 440 miliarde de euro – și acum trag ponoasele.

Breton și ai lui s-au trezit din somn săptămâna trecută, anunțând elaborarea unei legi europene privind semiconductorii(European Chips Act)pentru a apăra “suveranitatea tehnologică a Uniunii Europene”. Care o fi aia? Depedența de producătorii asiatici – Taiwan, Coreea de Sud, China – se agravează, în timp ce lipsurile paralizează tot mai multe sectoare economice.

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să primească vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version