Cauta

Turismul italian, prada Mafiei

Mafia din Italia câștigă mai mult de trei miliarde de euro pe an din sectorul turismului și este pregătită să încaseze și mai mult

Mafia din Italia câștigă mai mult de trei miliarde de euro pe an din sectorul turismului și este pregătită să încaseze și mai mult.

Grupurile de crimă organizată care vânează companii vulnerabile, de la hoteluri la restaurante, câștigă în prezent 3,3 miliarde de euro anual și sunt pregătite să profite de sărbătorile Jubileului Bisericii Catolice de la Roma și de Jocurile Olimpice de Iarnă,  potrivit institutului de cercetare Demoskopika.

„Turismul italian este sub atac. Olimpiada de la Milano-Cortina din 2026 și Jubileul din 2025 stârnesc apetitul mafiei,” a declarat pentru CBCNews președintele Demoskopika, Raffaele Rio. Mafia puternică ‘Ndrangheta, care își are rădăcinile în Calabria, reprezintă singură jumătate din întreaga cifră de afaceri, se arată în raport.

Camorra din Campania, mafia siciliană și grupurile de crimă organizată din regiunea Puglia aduc, de asemenea, sume mari de bani din turism.

În timp ce acele zone de bază controlate de mafioți se află în sudul Italiei, grupurile au câștigat aproape 1,5 miliarde de euro din turismul din nordul bogat al țării.

Spălare de bani, camătă, șantaj

„Peste  șapte mii de companii devin pradă ușoară pentru asociațiile criminale”, a avertizat Rio, spunând că aproape 15% din cele 48.000 de afaceri din sector se confruntau cu crize de lichiditate și datorii, ceea ce le făcea vulnerabile la „ofertele” de ajutor ale mafiei.

Grupurile mafiote ”împrumută bani și promit supraviețuirea financiară, acoperirea datoriilor și garantarea lichidității, dar la un preț foarte mare: controlul sau achiziția totală a companiilor”.

„Acest sistem pervers nu doar că întărește puterea familiilor criminale pe teritoriu, dar alimentează un circuit de spălare de bani, camătă și șantaj care sufocă economia legală a țării noastre”, a subliniat Rio.

În martie, Italia a extins un program controversat de îndepărtare a copiilor din familiile mafiote pentru a rupe ciclul comportamentului criminal transmis generațiilor următoare.

La începutul acestui an, Interpol a publicat un raport care arată că mafii, carteluri și bande din Europa folosesc companii alimentare, hoteluri și alte afaceri legale ca acoperire pentru a obține profituri uriașe. Sute de rețele criminale sunt capabile să se infiltreze în economia legală pentru a-și ascunde activitățile și a-și spăla profiturile obținute din activități ilegale.

Europol a precizat că profiturile mafiei ‘Ndrangheta din traficul de droguri și arme, precum și din frauda fiscală, sunt investite în întreaga Europă în imobiliare, supermarketuri, hoteluri, restaurante și alte activități comerciale.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version