Cauta

Trandafirul din Lulo, cel mai mare diamant extras în ultimele 3 secole

Minerii din Angola au extras un rar “diamant roz pur”, considerat cel mai mare descoperit în lume în ultimii 300 de ani, a anunţat compania australiană care administează exploatația.

Diamantul de 170 de carate a fost numit „The Rose of Lulo”, după numele minei din nord-estul Angolei. “Este unul dintre cele mai mari diamante roz descoperite vreodată”, a precizat Lucapa Diamond Company într-o declarație adresată investitorilor.

Descoperirea „istorică” a acestui diamant de tip IIa, care grupează pietre deosebit de rare şi pure, a fost salutată de guvernul angolez, partenerul minei.

„Acest diamant roz record şi spectaculos extras de la Lulo continuă să arate că Angola este un jucător important pe scena mondială a mineritului de diamante”, a declarat ministrul angolez al resurselor minerale, Diamantino Azevedo.

Analiștii chestionați de AFP estimează că piatra prețioasă va fi vândută la licitații internaționale la un preț „astronomic”.

Deși „Trandafirul de Lulo” va trebui să fie tăiat și șlefuit pentru a-și atinge valoarea maximă – un proces în care poate pierde 50% din greutatea sa – diamantele roz similare au atins prețuri record în trecut.

În 2017, diamantul „Pink Star” de 59,6 carate, descoperit de grupul De Beers în Africa, a fost scos la licitație la Hong Kong pentru 71,2 milioane de dolari. În acest moment, rămâne cel mai scump diamant din istorie.

Anul trecut, vânzările de diamante au revenit la nivelurile de dinaintea crizei Covid-19, ceea ce a sporit veniturile marilor grupuri miniere. Cea mai mare piață rămâne SUA, urmată de China, Japonia, India și Orientul Mijlociu.

Ultimele stiri

  • Un carnagiu la care a fost martoră emancipata UEFA
  • Când poţi ieşi anticipat la pensie, în funcţie de anul naşterii şi ce venit vor avea românii raportat la venit și la carieră
  • Statul sunt eu! (Episodul 1)
  • Crimă oribilă la Galați! Adolescentă de 17 ani, găsită moartă într-un apartament. Suspectul, atacat cu cuțitul de iubitul victimei
  • Un obicei periculos, observat în câteva şcoli din România: elevii care vin înarmaţi cu arme „albe”. Semnele că un copil o ia pe căi greşite
  • S-au deschis Târgurile de Crăciun de la Sibiu și Craiova. Cât costă o porţie de sarmale sau un pahar de vin fiert
  • Un nou troian Android îţi poate fura datele şi PIN-ul cardului bancar când faci plăţi cu telefonul. Iată cum te poţi proteja!
  • Ce adversare ar putea înfrunta naţionala României la barajul pentru CM 2026
  • România mai are timp până pe 13 decembrie să decidă soarta rafinăriei Petrotel Ploieşti. Ce se va întâmpla cu activele Lukoil?
  • Horoscop 16 noiembrie. Lasă Universul să lucreze pentru tine şi învaţă să-ţi gestionezi emoțiile!
  • Exit mobile version