AcasăDIVERSE"Top Gun: Maverick", debut pe primul loc în box-office

„Top Gun: Maverick”, debut pe primul loc în box-office

Superproducția „Top Gun: Maverick”, o continuare lansată la 36 de ani după filmul care l-a ajutat pe actorul Tom Cruise să devină star mondial, a debutat pe primul loc în box-office-ul nord-american, potrivit datelor analizate în weekend de  Exhibitor Relations.

Prezentat la Festivalul de la Cannes, unde Cruise a fost recompensat cu un trofeu Palme d’Or onorific, lungmetrajul realizat Paramount şi Skydance a obţinut încasări de 151 de milioane de dolari în Statele Unite şi Canada.

Tom Cruise interpretează încă o dată rolul pilotului de încercări din marina americană Pete „Maverick” Mitchell, devenit între timp căpitan, care se antrenează pentru a bombarda o uzină de uraniu îmbogăţit dintr-o ţară agresoare. În distribuție se remarcă alți actori celebri: Ed Harris, Jennifer Connelly, Miles Teller şi Jon Hamm.

Filmul „Doctor Strange in the Multiverse of Madness”, cea mai recentă producţie lansată de Marvel Studios, cu încasări de 21,1 milioane de dolari, a coborât pe poziția a doua, după ce a ocupat primul loc în box-office-ul american timp de trei săptămâni.

Pe poziţia a treia a debutat – cu încasări de 15 milioane de dolari –animația „The Bob’s Burgers Movie”, bazat pe serialul TV american omonim, ce prezintă aventurile  unei familii care deţine un restaurant specializat în comerţul cu burgeri.

„Downton Abbey: A New Era”, cel de-al doilea lungmetraj inspirat din serialul britanic de mare succes „Downton Abbey”, a pierdut două poziţii şi ocupă locul al patrulea cu încasări de 7,5 milioane de dolari.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
235 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger