AcasăDIVERSEȚicneala climatică. Bogaților, mâncați mai puțină carne!

Țicneala climatică. Bogaților, mâncați mai puțină carne!

Națiunile cele mai dezvoltate din lume vor fi îndemnate să își reducă apetitul excesiv pentru carne, ca parte a primului plan cuprinzător pentru a alinia industria agroalimentară globală la acordul climatic de la Paris.

Foaia de parcurs a sistemelor alimentare globale până la 1,5 grade Celsius este așteptată să fie publicată de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite în timpul summitului COP28 de luna viitoare.

Națiunile care consumă prea multă carne vor fi sfătuite să își limiteze consumul, în timp ce țările în curs de dezvoltare – unde consumul insuficient de carne se adaugă la o provocare predominantă în materie de nutriție – vor trebui să își îmbunătățească creșterea animalelor, potrivit FAO.

De la fermă la masă, sistemele alimentare ar fi responsabile pentru aproximativ o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră, iar o mare parte din această amprentă este legată de creșterea animalelor – o sursă majoră de metan, despăduriri și pierderea biodiversității. Dar aceste sisteme nu pot fi înlocuite cu propaganda ecologică.

Deși nu are caracter obligatoriu, se așteaptă ca planul FAO să influențeze deciziile politice și de investiții și să impulsioneze tranziția climatică a industriei alimentare, care a rămas în urma altor sectoare în ceea ce privește angajamentele asumate.

Ghidul privind carnea este menit să trimită un mesaj clar guvernelor. Însă politicienii din țările mai bogate se feresc de obicei să adopte politici menite să influențeze comportamentul consumatorilor, în special atunci când este vorba de reducerea consumului de produse esențiale.

„Creșterea animalelor este sensibilă din punct de vedere politic, dar trebuie să ne ocupăm de chestiuni sensibile pentru a rezolva problema”, a declarat pentru Bloomberg Dhanush Dinesh, fondatorul Clim-Eat. „Dacă nu abordăm problema creșterii animalelor, nu vom rezolva problema schimbărilor climatice. Problema cheie este supraconsumul”.

Americanul mediu consumă aproximativ 127 de kilograme de carne pe an, față de 7 kilograme în Nigeria și doar 3 kilograme în Republica Democratică Congo, conform datelor FAO. Comisia Eat-Lancet recomandă ca oamenii să nu consume mai mult de 15,7 kilograme de carne pe an.

Dar cum rămâne cu securitatea alimentară pentru populația mondială în creștere? Cum se vor descurca fermierii și crescătorii de animale cu “mai puțină carne”?

Sectorul zootehniei trebuie spijinit, deoarece  implică cheltuieli, investiții și asigurarea unui lanț de aprovizionare  pentru mâncare sănătoasă de la producător la client.

Nu salvezi planeta îngropând  o afacere crucială pentru bunăstarea consumatorilor. Industria agroalimentară mondială nu mai poate sta la cheremul politicilor climatice.

author avatar
Radu Jacotă
565 afisari

5 COMENTARII

  1. Vor sa evoluam uman ca in Congo sau Nigeria?
    Sunt o groza de „nutritionisti” care au ajuns sa recomande „bacteriile bune” pentru digestie.Care sunt bacteriile bune? Fiecare organism are spectrul lui bacterian, diferit de al altuia.Tine de identitatea sa.O bacterie buna la unul , face rau altuia.De ce doresc sa ne „standardizeze”?

  2. Sursa de poluare masiva si fatala mediului climatic pe Tera o reprezinta transportul aerian, sutele de mii de avioane care se afla pe cer in fiecare secunda. Si perioada restrictiilor este o dovada clara in acest sens. Clima a „sesizat” reducerea numarului de avioane de pe cer si s-a normalizat evident. Si natura in intregime a reactionat pozitiv. Si oamenii au consumat carne si in perioada restrictiilor, animalele au existat si atunci si au existat pe pamant dintotdeauna, poate mai numeroase decat acum si clima a fost normala.
    Cele sustinute de fondatorul Clim-Eat si FAO, sunt cu siguranta tigneala climatica.

  3. Războaiele ,sabotarea north stream, teste nucleare nu poluează ? O bășină de a lui biden face cat toate ale mele

  4. Nu ma mira ca au inceput sa moara subit elefanti si alte animale salbatice. Nemernicii astia vor sa distruga planeta.
    Cat de putin sa judeci sa spui „cresterea animalelor provoaca poluare mai mare decat transporturile?”.
    Se basesc animalele? asta e problema? ragaie si emana gaze naspa atunci cand respira? Pana mea, hai sa omoram toata planeta, ca stim noi mai bine decat Dumnezeu.

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri