Cauta

Suprarealism la propriu. Tablou vândut cu 10 milioane de euro la Paris

O primă licitaţie Sotheby’s dedicată pictorilor suprarealişti organizată la Paris a atins suma totală de aproape 33 de milioane de euro, inclusiv un record de 10 milioane de euro pentru un tablou semnat de Francis Picabia.

„Suntem extrem de mândri că am stabilit un nou record mondial pentru Picabia, cu siguranţă cel mai onorat pictor al secolului al XX-lea de când Sotheby’s organizează licitaţii de artă modernă în Franţa”, a declarat Thomas Bompard, directorul licitaţiei, citat de Le Figaro.

Creat în 1929 pentru un proiect major de decorare a apartamentului din Paris al dealerului de artă Léonce Rosenberg, pânza “Pavonia”, una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Francis Picabia, a fost vândută cu 10 milioane de euro, stabilind astfel un record pentru o lucrare a artistului scoasă la licitaţie (anterior 8 milioane de euro).

Un alt tablou al lui Picabia, „Nu de dos”, 1940-42, a fost tranzacționat pentru pentru 3,3 milioane de euro.

Pictorul belgian René Magritte a fost reprezentat de patru tablouri, dintre care două au fost scoase pentru prima dată la o vânzare publică: „Le Paysage Fantome” vândut cu 2,1 milioane de euro şi „Le Palais de la Courtisane”, achiziţionat pentru aproape 2 milioane de euro.

„Suprarealismul are 100 de ani şi nu a părut niciodată atât de tânăr. Magritte este în prezent la fel de căutat ca şi Warhol şi cererea pieţei pentru Picabia este egală cu cea pentru Jeff Koons”, a afirmat Bompard în deschiderea licitaţiei.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Zelenski și pacea – incompatibilitate
  • Multinaționalele au preluat puterea în România. Undă verde de la Palatul Victoria pentru externalizarea profiturilor
  • Zeci de milioane de atacuri cibernetice. Datele personale și financiare ale populației și ale firmelor, în pericol
  • Au aruncat în aer meciul Crystal Palace – Nottingham Forest
  • Hidroelectrica, PPC şi Electrica, sancționate de ANPC pentru nereguli în relaţia cu consumatorii
  • Guvernul bagă în colaps CFR Călători. Val de trenuri anulate
  • Matematicianul teleleu
  • Noul preşedinte polonez propune limitarea ajutoarelor sociale pentru refugiaţii ucraineni: „Intenţionez să-mi duc la îndeplinire obligaţiile”
  • Decodificarea cerințelor lui Putin
  • Exit mobile version