AcasăDIVERSESupermașina pregătită de Ferrari pentru cea mai celebră cursă din lume

Supermașina pregătită de Ferrari pentru cea mai celebră cursă din lume

Ferrari a prezentat 499P, hypercarul hibrid cu care constructorul italian va participa la ediția din 2023 a cursei de 24 de ore de la Le Mans.

Ultima dată când Ferrari a concurat în Campionatul Mondial de Anduranță și, prin urmare, în cele 24 de ore de la Le Mans la clasa superioară a fost în 1973.

În 2023, 50 de ani mai târziu, „cavallino rampante” se va întoarce în fruntea grilei WEC și va încerca să obțină a zecea victorie la general   în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Bolidul 499 P, proiectat de echipa condusă de Flavio Manzoni,  are un motor V6 twin-turbo de 680 de cai putere, cuplat la un bloc electric de 272 CP. În conformitate cu regulamentul, Ferrari 499P cântărește minimum 1.030 kg.

Unul dintre cele două 499P va purta numărul 51, în amintirea participării la  AF Corse, în timp ce celălalt va fi inscripționat cu numărul 50, cu referire la revenirea Ferrari după 50 de ani.

Dar constructorul din Maranello se va confrunta cu rivali puternici: Peugeot, Toyota și Porsche vor fi de asemenea prezenți la Le Mans 2023, iar BMW, Alpine și Lamborghini se vor alătura în 2024.

În paralel cu activitatea sportivă, Ferrari va continua să dezvolte un supercar de stradă care va împrumuta unele elemente de la 499P și care va fi prezentat cel târziu în 2026.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
360 afisari

1 COMENTARIU

  1. Radule, celebru NU are grade de comparatie. Incorect: cea mai celebra. Mai mult decat celebru, nu exista. Treci pe la scoala, poate mai inveti cate ceva.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger