AcasăDIVERSESuperiahturile n-au treabă cu criza economică.Bancherii și directorii generali aruncă bani grei...

Superiahturile n-au treabă cu criza economică.Bancherii și directorii generali aruncă bani grei pe croaziere de lux

Fisher Travel Enterprises a avut o vară plină de rezervări de iahturi private pentru bancheri, directori executivi și alte personalități care au scăpat de restricțiile Covid și sunt dispuși să plătească milioane de dolari pentru croaziere extravagante de o săptămână.

Rezervările au crescut cu 20% în acest an, de la nivelurile deja ridicate din 2021, o tendință observată și de alte companii care închiriază nave de lux, cu toate facilitățile, de la bucătăria cu stele Michelin la cinematografe.

Potrivit Bloomberg, americanii reprezintă o bază de clienți în creștere, ajutând la umplerea golurilor lăsate de rușii bogați care nu mai călătoresc atât de mult din cauza restricțiilor impuse în urma invaziei din Ucraina. Și nu sunt doar cei ca Elon Musk sau Beyonce și Jay-Z care închiriază aceste palate plutitoare strălucitoare.

Fisher Travel a declarat că un cuplu din SUA s-a bucurat atât de mult de croaziera pe care a făcut-o în Grecia și Turcia în luna iulie, încât a rezervat o alta în Italia la scurt timp după aceea și a invitat și prieteni.

„Clienții noștri sunt persoane cu valoare netă mare, care conduc bănci, firme și fonduri speculative”, a spus Stacy Rosenthal, președinta companiei. „Au făcut mulți bani în ultimii ani. Acum vor să călătorească din nou și vor tot ce e mai bun.”

Clienții devin, de asemenea, mai tineri, acum în medie apropiați de  50 de ani, mai degrabă decât categoria de vârstă 60-65 de ani în ultimele două decenii

Fraser Yachts, care vinde și închidirează superiahturi, a rezervat aproape 500 de călătorii private în prima jumătate a anului 2022, conform directorului de marketing și dezvoltare a afacerilor, Mark Duncan.

Numărul americanilor cu o avere netă cuprinsă între un milion și 5 milioane de dolari a crescut cu 8% în 2021, ajungând la  12 milioane, și cu 18% pentru cei cu o avere de 25 de milioane de dolari sau mai mult.

Tendința familiilor și prietenilor care călătoresc împreună stimulează cererea pentru ambarcațiuni mai mari. Camper & Nicholsons International, cu sediul în Monaco, înregistrează cea mai mare cerere în intervalul de 50-80 de metri.Unul dintre cele mai scumpe iahturi din lume, disponibil pentru charter, este Octopus, de  126 de metri.

Deținut anterior de regretatul co-fondator al Microsoft,  Paul Allen, Octopus costă de la 2,2 milioane de dolari pe săptămână pentru închiriere. La bord se află până la 42 de membri ai echipajului pentru a găzdui maximum 12 oaspeți.

Este rezervat pentru trei săptămâni în Antarctica în această iarnă și primește deja cereri pentru excursii de o lună în vara viitoare în Marea Mediterană.

Există aproximativ 3.100 de iahturi private disponibile pentru închiriere la nivel global. De obicei, nu se negociază prețurile cu proprietarii.

author avatar
Radu Jacotă
313 afisari

3 COMENTARII

  1. „Criza” este fabricată pe îndelete de globaliști, așa cum le-au fabricat și când se jucau de-a „democracy”. Vor să ne transforme într-o fermă a la Orwell.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger