Sistemul educațional din România.. Ei bine… Sunt studentă în anul 2 și nu mai am chef de nimic și nu din lene. Din scârbă. Dintr-o oboseală cronică produsă de un sistem care ne toarnă teorii pe gât și ne strânge cu cheia până nu mai respirăm. Sunt la o facultate de stat, unde se predă din plictiseală și se învață de frică. Nu de drag. Nu de curiozitate. Ci doar ca să luăm o notă, să mai bifăm un semestru, să mai adăugăm un rând pe diplomă. O diplomă care nu ne garantează nimic.
Materiile sunt inutile. Profesori care predau cu dispreț
Ce învățăm? Nimic relevant. Nimic practic. Doar teorie, teorie și iar teorie, cuvinte vechi, noțiuni învechite, exemple absente. Profesorii sunt roboți blazați, care recită texte dintr-un PDF de acum zece ani și nu au nicio întrebare pentru noi. Nu-i interesează cine suntem, ce vrem sau ce visăm. Sunt acolo să predea, nu să educe. Și asta se vede.
Liceul e o condamnare. Bacul e un test de respirație
În liceu, învățăm comentarii scrise de alții despre autori care au murit înainte ca România să existe. Avem note mari dacă memorăm papagalicește. Creativitatea? Penalizată. Curiozitatea? O slăbiciune. Iar bacalaureatul… e mai ușor decât testul pentru permis. Să nu supărăm copiii. Să nu fie greu. Doar să iasă frumos la televizor: „promovabilitate mare”.
Admiterea la facultate? Un formular online și-un oftat
Facultățile nu mai admit. Ele acceptă. Pe oricine. Intră cine vrea, iese cine poate. Calitatea învățământului a ajuns o glumă proastă, iar valoarea diplomelor este un zero barat. Universitățile românești s-au transformat în fabrici de diplome, fără niciun control al calității, fără niciun respect pentru studenți sau viitorul lor.
Nimeni nu ne întreabă ce vrem. Și poate ar trebui
Poate că vrem să învățăm ceva util. Poate că vrem să facem practică, să ne lovim de probleme reale, să învățăm din greșeli, nu din paragrafe moarte. Poate că vrem să știm cum să lucrăm într-o echipă, cum să ne descurcăm într-un interviu, cum să ne construim un viitor. Dar nu ne întreabă nimeni. Pentru că nu le pasă.
Educația românească e o rană deschisă
Suntem o generație furioasă, dar și epuizată. Ne dorim să învățăm, dar nu mai putem. Nu ne mai regăsim în sălile de curs, în programa depășită, în aroganța cadrelor didactice care nu ne mai ascultă. Educația nu mai e despre oameni, ci despre norme, statistici și tabele cu medii. Și e trist. E rușinos. E revoltător.
Și până la urmă, când a fost ultima oară când v-ați întrebat dacă lecțiile voastre chiar mai ajung la cineva? Și tu, studentule, ce ai vrea cu adevărat să înveți la facultate, dacă ți-ar cere cineva părerea?