Pentru a eradica sărăcia extremă, este nevoie de cel puțin o generație de creștere explozivă, așa cum au făcut-o Japonia, Coreea de Sud și China.
Dar atingerea unui anumit nivel de trai nu duce neapărat la o democrație liberală. În schimb, o creștere rapidă, împărțită în mod rezonabil și echitabil, rămâne o condiție prealabilă pentru o viață mai bună.
De ce unele țări rămân sărace, în timp ce altele se poticnesc pe calea creșterii și dezvoltării? Cum se pot întâmpla miracolele economice?
Gambling on Development
Cartea lui Jeffrey Sachs „The End of Poverty” (Sfârșitul sărăciei) subliniază rolul ajutorului de a oferi un „mare impuls”, în timp ce „Why Nations Fail” (De ce eșuează națiunile) de Daron Acemoglu și James Robinson consideră că instituțiile unei țări sunt un factor determinant al succesului sau al eșecului.
Stefan Dercon, un economist de la universitatea Oxford, a încercat să descifreze misterul. Rezultatul, notează Financial Times, este o carte importantă, Gambling on Development, care ar putea se apropie cel mai mult de răspunsul la această întrebare esențială.
Teza sa este brutal de simplă: „Caracteristica definitorie a unui acord de dezvoltare este angajamentul celor care au puterea de a influența politica, economia și societatea de a depune eforturi pentru creștere și dezvoltare”.
Cu alte cuvinte, creșterea are loc atunci când elitele încearcă să o provoace. Pentru a face acest lucru, ele trebuie să parieze pe creșterea dimensiunii economice, mai degrabă decât să o ciopârțească pe cea care există deja. Pariul lor poate eșua și pot fi învinse și îndepărtate de la putere de către noii veniți.
Unele guverne de succes pot organiza economii interne, altele investiții străine. Unii pot acorda prioritate exporturilor, alții cheltuielilor pentru școli și spitale.
Găsirea formulei potrivite implică încercări și erori. Istoria contează. Multe țări au fost exploatate fără milă prin sclavie și colonialism. Dar istoria – și circumstanțele – pot fi depășite. Și dacă o țară este pe drumul cel bun, ajutorul poate crește avantajul și poate reduce riscul de eșec.
Există lacune în argumentul lui Dercon. Elitele dețin o putere uriașă, mai ales în absența răspunderii democratice, dar există puțin loc în carte pentru influența oamenilor obișnuiți asupra evenimentelor, fie și numai prin acțiunile societății civile.
Nici, pentru gustul multor cititori, nu va exista suficientă recunoaștere a istoriei coloniale care a lăsat țări, în special în Africa, jefuite, traumatizate și dezmembrate.
Cu toate acestea, tocmai simplitatea urgentă a “jocurilor de noroc pe dezvoltare” este punctul său forte. Mesajul lui Dercon este, în cele din urmă, unul care dă putere. „Magia și miracolele se întâmplă”, scrie el. Dar cei care conduc trebuie să-și dorească asta.