AcasăDIVERSEScandal la Bruxelles: etichetarea alimentelor, un “show pentru Italia”

Scandal la Bruxelles: etichetarea alimentelor, un “show pentru Italia”

O platformă majoră de dezbateri la Bruxelles, unde deputații europeni și lobbyiștii din industrie discută despre politica alimentară a UE, este acuzată de a fi un motor pentru interesele italiene.

Controversa asupra Forumului Alimentar European(EFF) vine în momentul în care politicienii elaborează noi reguli cu privire la modul de afișare a informațiilor nutriționale pe etichetele produselor alimentare, schema franceză Nutri-Score, cu un afișaj colorat de la verde la roșu, în funcție de valorile nutritive.

Italia se opune, considerând că  această inscripționare penalizează cu roșu delicatese precum parmezanul și uleiul de măsline.

Pe fondul unei dezbateri din ce în ce mai aprinse pe această temă, Organizația Europeană a Consumatorilor (BEUC) a declarat că își va înceta calitatea de membru al forumului, care a fost înființat în 2019.

BEUC dorește ca UE să aleagă Nutri-Score, deja cea mai populară etichetă din bloc. Dar scepticismul se răspândește rapid pe măsură ce politicienii sunt supuși presiunii pentru a-și apăra specialitățile naționale, relatează Politico.

Luna trecută, ministrul Agriculturii din Franța, Julien Denormandie, a cerut o revizuire a metodologiei Nutri-Score, în urma solicitărilor producătorilor de brânză Roquefort.

La Bruxelles, disputa de etichetare a creat o ruptură în Forumul Alimentar European, unde giganți sectoriali precum Mars, Kellogg’s și Coca-Cola discută despre ultimele mișcări de politică ale UE cu deputații europeni și cu unele grupuri ale societății civile precum BEUC.

Directorul general al BEUC, Monique Goyens, a numit EFF un “spectacol italian” din care organizația consumatorilor “trebuie să iasă”,  menționând că platforma primește mai mulți europarlamentari italieni.

Șapte dintre cei 34 de europarlamentari ai forumului sunt italieni, inclusiv directorul general Luisella Ciani, iar lobby-ul fermierilor italieni Confagricoltura este, de asemenea, o voce puternică.

Consiliul Național de Cercetare din Italia este un alt membru. Promovează eticheta Nutriform pe motiv că acest sistem  nu defavorizează unele produse alimentare naturale și susține că Nutri-Score „ar putea fi un punct de plecare, dar are nevoie de revizuire”.

Plecarea iminentă a BEUC aduce o nouă lovitură credibilității FEP, care se autoproclamă ca o arena de dezbateri neutră care evită pozițiile politice.

Pe de altă parte, etichetarea nutrițională nu ar trebui să afecteze percepția consumatorilor asupra unor alimente de elită, cu Indicație Geografică Protejată sau Denumire de Origine Protejată.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
249 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger