Cauta

Risipa alimentară în România: mâncarea gătită acasă, la coșul de gunoi

Mâncărurile pregătite acasă și produsele de panificație sunt alimentele cu cel mai mare risc de risipă în gospodăriile românilor, potrivit unui studiu realizat realizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.

„Categoria de alimente pe care românii declară că o aruncă cel mai frecvent este cea a alimentelor gătite (36%), iar la mare distanţă, pâinea şi produsele de panificaţie (17%). Urmează, cumulat, alimentele conservate sau cele prelucrate care se pot consuma direct, dar aceste procente ating abia 14% (5% lactate, 5% produse de băcănie şi conserve expirate şi 4% mezeluri). Legumele şi fructele se aruncă cel mai puţin, 6%, respectiv 4%”, susţine Cornel Bertea Hanganu, consilier în Departamentul pentru Dezvolare Durabilă (DDD).

Totuși, tendinţa de risipire s-a diminuat semnificativ în ultimii ani (2020 faţă de 2016) cu 63,8%, respectiv 61,11%.

În ceea ce priveşte cantitatea de mâncare care se aruncă într-o gospodărie într-o săptămână, studiul arată că 71% dintre respondenţi apreciază că, în gospodăria proprie, nu se aruncă „deloc”, sau se aruncă „foarte puţine” alimente.

Aproximativ un sfert dintre cei chestionaţi consideră că aruncă o cantitate moderată/rezonabilă de mâncare şi numai 6% admit că aruncă multă sau foarte multă mâncare.

La întrebarea „Care este principalul motiv pentru care se întâmplă să aruncaţi mâncarea?”, cei mai mulţi români(44%) declară că gătesc o cantitate prea mare. Concluziile studiului arată că până la 50% din toată risipa alimentară o produc consumatorii individuali din oraşe. De cele mai multe ori, cantitatea de mâncare aruncată într-o zi de o persoană reprezintă o masă completă, în jur de o jumătate de kilogram.

Ultimele stiri

  • Ciucă despre candidatura la prezidențiale: „Vedem după locale”
  • Creștere a cazurilor de rujeolă în Europa
  • Weekendul porților deschise la Spitalul de Stomatologie construit de Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Toyota vrea să creeze maşina supremă cu inteligenţă artificială
  • Polonia susține ca spionii cibernetici ruși au făcut ravagii
  • Horoscop 9 mai 2024 – Astăzi veți avea o mare capacitate de a reflecta și de a gândi
  • Premiul Nobel pentru Literatură a fost câștigat de Cartea Mileniului OMUL VĂLURIT
  • Alege ce citești
  • Vizita lui Iohannis în SUA: România dă tot și nu primește nimic!
  • Exit mobile version