Cauta

Renașterea Jaguarului. Mașina refăcută cu ajutorul gunoaielor din ocean

O companie britanică a folosit a folosit plase de pescuit și sticle de plastic reciclate în reconstrucția unei mașini clasice celebre: Jaguar XK120.

Electrificarea este un subiect cheie în orice discuție despre automobile în zilele noastre, însă se vorbește mult mai puțin despre durabilitatea producției acestora.

Acum,compania de restaurare Lunaz a dezvăluit ceea ce susține că este o premieră mondială pentru un Jaguar XK120 modernizat, un vehicul care a văzut lumina zilei pentru prima dată în 1952.

Procesul include covoare țesute din plase de pescuit din nailon recuperate, iar suportul materialului este reciclat din sticle din plastic aruncate. Motorul este unul electric.

Lunaz – și clientul care a comandat proiectul – s-au inspirat de la firme care deja recuperează deșeuri din mare și le folosesc în produse de înaltă calitate, inclusiv branduri de modă și producători de mobilă.

Interiorul a fost finisat cu un amestec de materiale textile, lemn tradițional și materiale reciclate, iar artizanii care au lucrat la mașină au folosit, pe cât posibil, piese originale vechi de 70 de ani.

Cu toate acestea, nu înseamnă că proprietarul va pierde micile atenții de care se bucură șoferii de vehicule mai moderne – de exemplu, a fost instalat un ecran discret cu Apple CarPlay pentru a opera aplicațiile de navigație și de streaming muzical alese de client.

Toate lucrările au fost efectuate la sediul Lunaz din Silverstone, aproape de legendarul circuit de Formula 1.  Automobilul a fost prezentat și predat noului său proprietar la Londra.

Ultimele stiri

  • Interdicția cumulului pensiei cu salariul nu intră în Pachetul 2 de măsuri (surse)/Ar urma să fie adoptată separat
  • Cu sau fără Bolojan, USR va distruge România
  • Probiotice Spray-uri: când și cum se folosesc pentru sinusuri, căi respiratorii și imunitate locală
  • Insula Iubirii, colivia iluziilor televizate
  • Protest al procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti față de proiectul legii pensiilor
  • UGIR-1903: Ce procent din PIB merge către Ucraina și Republica Moldova? Opriți finanțările nejustificate și falimentarea României!
  • Cum va fi vremea până spre final de septembrie. ANM, prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni
  • VIDEO. Vulcanul ETNA a erupt din nou. Autoritățile italiene au emis o alertă pentru traficul aerian
  • Cu cât a scăzut cea mai mare pensie din România, după impunerea contribuţiei pe sănătate. Top 10 pensii
  • Cât costă rechizitele școlare în acest an. Reale provocări pentru părinți: cheltuielile sunt considerabile
  • Exit mobile version