Cauta

Rachetele rusești modernizate depășesc interceptoarele Patriot din arsenalul Kievului

Rachetele rusești modernizate depășesc interceptoarele Patriot

Bombardamentele care au vizat producătorii ucraineni de drone în această vară au fost un exemplu elocvent al îmbunătățirii rachetelor balistice rusești pentru a învinge mai ușor bateriile Patriot.

Luni întregi de atacuri aeriene devastatoare ale Rusiei sugerează că Moscova a reușit să-și modifice rachetele pentru a evita apărarea aeriană a Ucrainei.

Bombardamentele care au vizat producătorii ucraineni de drone în această vară au fost un exemplu elocvent al îmbunătățirii rachetelor balistice rusești pentru a învinge mai ușor bateriile Patriot, au declarat pentru Financial Times actuali și foști oficiali ucraineni și occidentali.

Rusia ar fi modificat probabil sistemul său mobil Iskander-M, care lansează rachete cu o rază de acțiune estimată la 500 km, precum și rachetele balistice Kinjal, care pot zbura până la 480 km.

Rachetele urmează acum o traiectorie tipică înainte de a se abate și de a se arunca într-un”picaj terminal abrupt” sau de a executa manevre care „ evită” interceptorii Patriot.

Rachetele rusești modernizate depășesc interceptoarele Patriot
Screenshot

”Este o schimbare radicală pentru Rusia”, subliniază un fost oficial ucrainean. Kievul se confruntă și cu întârzieri în livrarea interceptorilor de apărare aeriană din SUA, iar campania rusă a distrus instalații militare cheie și infrastructuri critice înainte de venirea iernii.

Rata de interceptare a rachetelor balistice ale Ucrainei  a ajuns la 37% în august, dar a scăzut la 6% în septembrie. Forțele aeriene ucrainene au raportat miercuri că toate cele patru rachete Iskander-M lansate peste noapte și-au atins țintele.Cel puțin patru fabrici de drone din Kiev și din împrejurimi au fost grav avariate în lunile de vară.

Rachetele rusești modernizate depășesc interceptoarele PatriotUn raport întocmit de inspectorul special al  US Defense Intelligence Agency, care acoperă perioada 1 aprilie – 30 iunie, arată că forțele armate ale Ucrainei „au avut dificultăți în utilizarea consecventă a sistemelor de apărare aeriană Patriot pentru a se proteja împotriva rachetelor balistice ale Rusiei, din cauza recentelor îmbunătățiri tactice ce permit rachetelor sale să-și schimbe traiectoria și să efectueze manevre, în loc să zboare pe o traiectorie balistică tradițională”.

Rachetele Kinjal sunt lansate de pe bombardierele strategice sau avioanele de vânătoare rusești, aflate în afara razei de acțiune a sistemelor de apărare aeriană ale Ucrainei.

Sergiy Kyslytsya, viceprim-ministru de Externe al Ucrainei, a declarat pentru FT că „rușii continuă să își îmbunătățească semnificativ tehnologia rachetelor Iskander și a altor rachete”.

Ultimele stiri

  • Viktor Orban avertizează UE: risc de dezintegrare din cauza conducerii
  • Se pregătește armistițiul în Ucraina. Europa trimite trupe/Ce face România
  • Numirea șefilor SRI și SIE, discutată la pachet cu marile parchete. Variantele luate în calcul de președinte
  • Alege ce citești
  • 2026 pe piețe: contururile lumii viitoare
  • Troc Putin-Trump: Venezuela, la schimb cu Ucraina!
  • Rogobete ne prostește în față. Furtul banilor din concediul medical nu se practică în UE
  • Anglia bate la ușa UE, dar Bruxelles are alte preocupări
  • De la antrenor în Bundesliga, la angajat într-un McDonald’s
  • Doar Trump își închipuie că pariul cu petrolul va avea succes. Venezuela e falită
  • Exit mobile version