AcasăDIVERSEPrograme scurte de educație pentru profesioniști, manageri și lideri la școala de...

Programe scurte de educație pentru profesioniști, manageri și lideri la școala de afaceri a ASE București

sursa foto: Facebook/Academia de Studii Economice din Bucureşti

Vești pentru cei interesați să își dezvolte perspectiva competențelor. Sunt programe scurte, destinate profesioniștilor, managerilor și liderilor. E vorba despre două programe, ce se vor derula timp de câteva luni, începând din martie acest an.

Astfel, s-a aflat că Academia de Studii Economice (ASE) din București alături de Universitatea de Economie din Bratislava (EUBA) și Universitatea de Economie din Varna (UEV) deschid preînscrierea pentru primul Certificat de Executive Education Business Development & Leadership într-un context internațional, destinat profesioniștilor, managerilor și liderilor interesați să își dezvolte perspectiva competențelor și de asemenea rețeaua de contacte din regiune.

Ce vor studia participanții? Vor învăța cum să dezvolte o strategie de afaceri de succes într-o economie globală din ce în ce mai interconectată și competitivă, cum să adapteze și să dezvolte strategii de marketing și să sprijine dezvoltarea mărcii, cum să formeze și să conducă echipe și organizații și cum să înțeleagă și să exploateze informațiile financiare.

Programul, care va începe în martie și se va termina în septembrie 2023, va cuprinde 6 module, cu 12 ore pe modul. Fiecare modul va fi livrat într-un format hibrid, incluzând un bloc de conținut online și o rezidență pe parcursul unui weekend (o sâmbătă).
Participanții vor avea ocazia să viziteze și să exploreze, de asemenea, mediul de business și viața culturală a 3 orașe pe parcursul celor 6 rezidențe: București (3), Varna (1 sau 2) și Bratislava (1 sau 2).

Care vor fi subiectele abordate în cele 6 module? Iată despre ce e vorba: I Strategie și Agilitate în Afaceri / II Digital Marketing și Branding / III Talent Management și Team Development / IV Financial Intelligence / V Leading People and Organizations / VI Capstone Project – Start-up Team Challenge.

Taxa de școlarizare a programului este de 2500 de euro și exclude costurile de călătorie și cazare pentru cele șase reședințe (ar trebui luat în considerare un buget de 300 de euro – 500 de euro pentru fiecare rezidență care va implica călătoria), care vor fi acoperite de fiecare participant în funcție de fiecare caz particular.

E de avut în vedere faptul că numărul de locuri este limitat, fiind doar 24 pentru întregul program pentru toate cele trei țări.

sursa foto FacebookAcademia de Studii Economice din Bucureşti

Strategie de Afaceri și Transformare Digitală/Când va începe programul și ce module cuprinde

De asemenea, s-a aflat că ASE București deschide preînscrierea și pentru Certificatul Executiv Strategie de Afaceri și Transformare Digitală. E vorba despre un program ce își propune să ofere participanților oportunitatea de a înțelege mai bine și de a dezvolta abilități pentru a deveni adevărați lideri ai transformării digitale strategice a organizațiilor lor.

Ce vor studia participanții la acest program? Participanții vor învăța cum să dezvolte o strategie de afaceri de succes într-o economie globală din ce în ce mai interconectată și competitivă, cum să înțeleagă mai bine tehnologiile cheie și să identifice și să exploateze tendințele viitoare, cum să înțeleagă mai bine datele și utilizarea acestora în crearea unei organizații inteligente, cum să își adapteze organizația, cultura și stilul de conducere la noua lume digitală. Toate acestea le vor oferi participanților un set de instrumente care va fi exersat în cadrul programului în cadrul proiectului final.

Cei interesați să participe la programul menționat sunt informați că acesta va începe în martie și se va termina în iulie 2023.

Va cuprinde 5 module, cu câte 10 ore pe modul. Fiecare dintre aceste module va fi livrat într-un format hibrid, incluzând un bloc de conținut online și o rezidență pe parcursul unui weekend (o sâmbătă), în București în sediul școlii de afaceri (Bucharest Business School), din ASE.

Subiectele abordate în cele 5 module sunt: I Strategia de afaceri și inovație / II Tehnologii și tendințe pentru impulsionarea transformării digitale / III Organizație, cultură și leadership / IV Business Intelligence și Analytics / V Capstone Project – Calea ta către transformarea digitală. Lectorii au o vastă experiență în mediul academic și companii de top precum: Bitdefender, mindit, EY, Bearing Point, OMV Petrom etc.

Taxa de școlarizare a întregului program este de 1400 de euro. Și în acest caz numărul de locuri este limitat – fiind vorba de 20. Pre-înscrierea este deschisă până pe 10 februarie 2023.

author avatar
Andrei Coman
60 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger