AcasăAfaceriPrețurile alimentelor, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Prețurile alimentelor, cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Prețurile mondiale la alimente au crescut din nou puternic în octombrie, atingând cel mai ridicat nivel din 2011, a anunțat joi Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna octombrie 2021, acest indice a crescut până la 133,2 puncte, cel mai ridicat nivel înregistrat după luna iulie 2011, cu 3,9% peste nivelul înregistrat în luna septembrie a acestui an şi cu 31,3% mai mare decât în luna octombrie a anului trecut.

Recolte mici, prețuri mari

În ultimul an, preţul materiilor prime agricole a crescut semnificativ ca urmare a unor recolte mai mici dar şi a cererii mari, precizează experții FAO.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată de avansul preţurilor la cereale, cu 5%. Această creștere se explică în special prin tensiunile asupra aprovizionării din cauza „recoltelor reduse în principalele țări exportatoare, în special Canada, Rusia și Statele Unite”.

Cotaţiile futures la grâu au început luna noiembrie la noi maxime, la bursa de la Chicago preţurile atingând cel mai ridicat nivel de după 2012 iar la bursa de la Paris au atins un nivel record pe fondul unei cereri solide de importuri.

De asemenea, preţul uleiurilor vegetale calculat de FAO a crescut cu 9,6% în luna octombrie comparativ cu luna septembrie, în principal ca urmare a majorării cotaţiilor la uleiul de palmier.

FAO a dat publicităţii şi un set de noi estimări revizuite cu privire la producţia mondială de cereale în 2021, prognozând o producţie de 2,793 miliarde de tone, mai mică faţă de maximumul istoric de 2,800 miliarde de tone pe care îl prognoza în urmă cu o lună.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
201 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger