Suntem europeni? Poate că da, poate că nu. Am intrat cu țurloaiele șubrede în Uniunea Europeană doar ca să vedem că apa e din ce în ce mai adâncă și vârtejurile din ce în ce mai periculoase.
Țările „foste socialiste” au învățat rapid că Vestul nu dă doi bani pe ele, dar le folosește ca puncte de lucru. Asta merităm? Asta s-a plănuit.
Români s-au lipit de UE printr-un noroc geopolitic, era vorba de fosta Iugoslavie după anii 90 – război, regiune destabilizată – NATO și americanii erau la pândă. Cu afacerile a fost altă treabă.
De fapt, vesticii ne-au impus un deal, marele deal: “intrați în UE, dar ne cedați piața”. Cumva inevitabil, jupânii corporatiști n-au mamă și tată. Vor forță de muncă ieftină și profit colosal. Asta au găsit în Europa de Est: o populație smintită de sărăcie, gata să facă orice. Le-a mers, le merge.
Pe de altă parte, hoția guvernamentală din Est s-a lipit de Vest ca timbrul de plic. Șperțurile de milioane de dolari – și apoi euro – pe cap de politician au fost un “must” pentru a porni afaceri cu așa zișii noi “patroni” de tot felul, de-abia ieșiți din comunism, cu învârteli. S-a dovedit înzecit că proaspeții boși au furat de la stat.
În ceea ce ne privește, numai un tâmpit poate să creadă că fabricile lui Ceaușescu ne puteau asigura independența economică și bunăstarea. Tovarășul își băga nasul peste tot și vroia să fraierească Occidentul, ba chiar și Rusia sovietică. N-a mers, dar își închipuia că dacă România vinde „Tzuica” veche prin shop-uri și exportă pe la arabi Roman Diesel( le plăcea valea și parcarea) și Dacii 1300 putea să vrăjească pe toată lumea. Ceaușescu a murit convins că a reușit să ne ia șapte piei – și chiar așa a fost. De atunci s-a declanșat epidemia căpăiturii cu orice preț, marile furtișaguri naționale la care Vestul a închis ochii – știa că merge la sigur.
Au trecut vremurile. Unde ne găsim acum? În raport cu Vestul am rămas națiuni de mâna a doua, am rămas slugi care se uită prin gard la ospățul celor bogați în speranța că vor primi o ciosvârtă.
Poate că nu e asta formula de exprimare, poate că alimentează delirul eternului patriot „suveranist”: de câte ori am scris că UE este locul nostru – pentru că nu avem unde să ne ducem – am primit comentarii, textual: “dacă ai copii, o să se pișe pe mormântul tău”. Se pot verifica, internetul suportă orice.
Nu am copii, zilele mi le socotește Dumnezeu, dar mă gândesc la o schimbare a chipului țării mele. Nădăjduiesc s-o apuc.