”Carantină în familie” este o piesă de teatru care ar trebui să fie închinată trecutului nu foarte îndepărtat, ați fi tentați să credeți. Ei bine, acesta este numai un pretext, povestea, de fapt, este despre omenie.
Sigur, este o comedie. Se râde în hohote, nu poți să te abții, dar, dincolo de momentele amuzante, citești foarte ușor tristețea care s-a ascuns în sufletele noastre și cum am ajuns să ne vindem liniștea pentru niște visuri deșarte. Pentru clipe de glorie, pentru un fals de fală înconjurată de o aura care se descompune la prima suflare. Și vine piesa asta, scrisă de Vali Bolat (a se citi Valentin Braniște) și ne aduce aminte că avem niște valori pentru care merită să te uiți în ochii oricui cu demnitate și împăcare.
Momentul
Pe 27 mai, la opt seara eram în Sala Rapsodia de pe Lipscani. Merg destul de des la teatru, dar demult n-am mai auzit să se joace o piesă cu casa-nchisă. 450 de suflete pe scaune, și cel puțin 10-20 sprijnindu-se de întuneric. Se ridică cortina și, în câteva minute, puține, explodează voia bună. O privire, un accent, un cuvânt bine lansat în public, și – gata- spectatorii uită de ei și sunt furați de personajele de pe scenă.
Ca momentul unic când se deschide o floare. Bucurie!
Personajele
Trei bucăți. Mama, Tata și Fiica. Mama și Fiica, personaje care par putenice, umplu cu viața din ele și scena, și sala. Personalități bine conturate, și aici e vorba despre talentul dramaturgului. Stai și te întrebi de unde atâta vitalitate, atâta chef de a juca, de a se impune în mintea și imaginația privitorilor. Nici o scăpare, totul parcă pus la cale minut cu minut. Râzi și te întrebi de ce te simți bine dintr-odată. Fascinant.
Tata – un rol de om terorizat. De toți, de toate. De afaceri și de o zonă Zoster nemernică. De fapt, avem de a face cu un mucalit, un înțelept care nu doarme, privește și decantează lucrurile cu mare grijă. Foarte bine ar fi putut să fie și povestitorul acestei piese. O voce din off. Un fir roșu, o călăuză blândă.
Actorii
Mama. Adică actrița Alina Neagu. Voință transformată într-o flacără umană. O canistră plină cu exploziv care sare în aer puțin câte puțin, ca să nu distrugă întreg teatrul. Rară prestație, este clar că rolul a fost scris pentru ea, pe măsura a ceea ce poate să aducă odată cu intrarea ei în scenă. Actriță deja cunoscută, cu palmares și experiență, Alina are nevoie de scenă. O domină. Îi comandă. Nu îi lasă nici un pic de personalitate. Dacă nu ar mai fi ceilalți doi actori, Alina ar putea fi un one man show impecabil.
Un fel de nor de artificii.
Tata. Valentin Braniște. Un tip fin cu un umor fin. Îndură cu fruntea sus. Maleabil, dar nu moale. Cum să fie un tată dur? De ce ar fi el dur cu persoanele pe care le iubește cel mai mult pe lume: Fiica și Mama-Soție. Un talent cizelat, cu abilitatea de a se mula perfect pe personajul închipuit chiar de el. Un personaj are tarele lui. Dar, trebuie mult talent ca să te folosești de ele într-o comedie de succes. Ca să ai succes, ca să fii ținut minte ani de zile de specatorii tăi de o seară.
Memorabil. Un tsunami de bun simț.
Fiica. Maria Peia.De la un actor tânăr vrei prospețime. Prospețimea poate face, de multe ori, jumătate din joc. Dar când ai de a face cu o actriță care este încă la liceu și jocul ei nu este apăsat de anii de experiență ai profilor de la Institut, la ce trebuie să te aștepți? La talent! Nu sunt mulți actori care se nasc cu stea în frunte. Și mai rari sunt cei care demonstrează că drumul spre marile scene și vârfurile de roluri îi sunt deschise. Maria Peia a dat dovadă într-un mod special și de talent, și de profesionalism. Rar. Și-a răpit integral rolul, l-a trecut prin minte și sânge și a adus pe scenă un personaj deosebit de credibil. Fără efort, simplu, natural, excelent.
Pâlpie ca o flăcăruie, dar aprinde inimile spectatorilor.
Piesa
Un singur lucru: trebuie văzută!
