Cauta

Pentru iubitorii culturii Chineze

Pentru iubitorii culturii Chineze

Luna aceasta (iunie 2021) s-a deschis, în format online, seria de evenimente organizate la nivel global, ”Săptămânile Chinezești ale Culturii şi Turismului 2021”.

Organizate sub egida Ministerului Culturii și Turismului din China, Centrul Cultural Chinez din București, în colaborare cu Centrul Chinez pentru Schimburi Culturale cu Străinătatea, precum şi Departamentul pentru Cultură şi Turism din Provincia Zhejiang, a încărcat în “cloud” o serie de resurse online atent selecționate, pe tema ”Frumoasa Chină”, cu un conținut bogat, specific și captivant, accesibile iubitorilor Chinei din România. De asemenea ca partener special al evenimentului, în România, este Asociația Cultural – Sportivă și de Tineret “Marele Zid”. 

Timp de o lună, filme de promovare, expoziții, scurtmetraje, micro-cursuri, gastronomie și călătorii grupate în trei categorii, respectiv: ”minunata arhitectură rurală”, ”atracțiile zăpezii” și ”gastronomie”, spun poveștile Chinei, promovează Jocurile Olimpice de Iarnă, ce se vor organiza la Beijing și prezintă frumusețea culturii și meleagurilor chineze. Spre exemplu, zilele trecute, în China a avut loc Festivalul Tradițional al Bărcii Dragonului sau Festivalul Duanwu (se sărbătorește anual, în a cincea zi a celei de-a cincea luni din calendarul lunar chinezesc, și reprezintă o tradiție veche de 2.000 de ani, celebrată la nivel național sub diferite forme, în memoria poetului antic Qu Yuan, care s-a sinucis din dragoste pentru țara sa în timpul perioadei Statelor Combatante (475-221 î.e.n). Pentru marcarea momentului în orașul Wuhan, capitala provinciei Hubei din centrul Chinei, a avut loc un spectacol de gală susținut de artiștii din localitate. „Hand in Hand, 2021 Wuhan Dragon Boat Festival Gala Show” a pus în scenă Opera Han, spectacol de păpuși, acrobații, interpretare la instrumente , precum și cântece și dansuri etnice, aducând festinuri vizuale publicului.

Evenimentul poate fi urmarit pe pagina de FB a Centrului Cultural Chinez din București (https://www.facebook.com/bucharestccc).

Petre Moraru

Ultimele stiri

  • Munca hibridă și sănătatea posturală: cum să lucrezi confortabil acasă fără dureri de spate sau ochi
  • Cum vrea China să împingă folosirea yuanului la nivel global
  • Bolojan, profetul Apocalipsei
  • Mario Draghi: Puterea economică nu mai ajunge. Europa trebuie să se reinventeze
  • Ministerul Energiei pregătește o suprataxă pentru Green Deal
  • Arde Bundesliga: Bayern – RB Leipzig, 6-0, se poate rejuca!
  • Dennis Man, pulverizat în Olanda după debutul la PSV Eindoven!
  • UE, lovită crunt de sărăcie. Subnutriția, o amenințare reală pentru segmente largi ale populației europene
  • Hackerii ruși se distrează. Au blocat site-uri din sectorul energetic, bancar, transporturi și administrația centrală și locală
  • La război să meargă useriștii și vitejii cu pensii speciale
  • Exit mobile version