Cauta

Parcurile naturale, interzise românilor. Reguli draconice în numele protecției naturii

Bucureștenii își pot lua adio de la recreerea în Parcul Natural Văcărești

Ariile protejate din România au început să se extindă cu o viteză uimitoare. Deși, la prima vedere, cu toții suntem de acord că biodiversitatea are nevoie de protecție, problema este că, în momentul în care protecția devine instituțională, populația nu mai are acces, real, în acele zone. Cea mai nouă zonă protejată prin regulament este Parcul Natural Văcărești, care aparține Bucureștiului, însă nu mai aparține bucureștenilor. Regulamentul Parcului, publicat în Monitorul Oficial, transformă acest teritoriu într-un fel de muzeu.

Pe măsură ce ariile protejate se extind, constatăm că acestea devin zone interzise pentru populație. Ultima de acest gen este Parcul Natural Văcărești, din Capitală, de la care bucureștenii își pot lua adio. Regulamentul Parcului, situat pe o rază de peste 182 de hectare și aflat în administrarea Primăriei Generale a Capitalei, impune atât de multe interdicții, încât, cu greu, va mai avea cineva acces pe raza teritoriului și, în orice caz, doar pe o potecă bine delimitată.

Astfel, potrivit Regulamentului, pe suprafața Parcului Natural Văcărești sunt interzise orice formă de vătămare, recoltare, capturare, ucidere, culegere, tăiere, dezrădăcinare sau distrugere cu intenție, indiferent de stadiul de dezvoltare, a tuturor speciilor de floră și/sau faună sălbatice, orice formă de deranj/perturbare în cursul perioadelor de reproducere, de cuibărire, de creștere, de hibernare și de migrație a tuturor speciilor de faună sălbatică, precum și orice formă de deteriorare și/sau distrugere a locurilor de reproducere, cuibărire sau odihnă a tuturor speciilor de faună sălbatică. Totodată, sunt interzise orice măsuri destinate limitării sau reglementării populațiilor de specii de floră și/sau faună sălbatice supraabundente sau eliminării indivizilor speciilor de floră și/sau faună sălbatice invazive, cu excepția celor pentru care s-a obținut în prealabil avizul Administrației Parcul Natural Văcărești, emis în baza hotărârii Consiliului științific.

Fumătorii, excluși din start

Din multitudinea de interdicții mai reținem aprinderea focului de orice fel, inclusiv aprinderea și eliberarea lampioanelor, precum și folosirea oricăror materiale pirotehnice, focuri de artificii, petarde, pocnitori și altele asemenea, care pot genera zgomote și vibrații cu impact puternic negativ asupra speciilor de floră și sau faună sălbatice și/sau care prezintă un risc de incendiere.

Mai mult, fumatul în interiorul parcului nu este permis, cu excepția celor trei locuri semnalizate la intrările principale ale parcului. Interzisă este și folosirea oricărui tip de iluminat artificial, indiferent de mediul, amplasamentul și durata utilizării acestuia, cu excepția iluminatului pentru nevoile Administrației Parcul Natural Văcărești și a cazului în care, în condiții de lumină naturală scăzută, se folosește iluminatul artificial de intensitate scăzută pe durată determinată, cu condiția ca acest iluminat să nu deranjeze fauna. ”Este interzisă amplasarea de corturi, rulote, tarabe, adăposturi și altele asemenea, cu excepția infrastructurii amplasate de către Administrația Parcul Natural Văcărești sau amplasate cu obținerea în prealabil a acordului Administrației Parcul Natural Văcărești, destinate amenajării Parcului Natural Văcărești”, se arată în Regulament.

Rămân doar potecile

Circulația pietonală, precum și alergarea recreativă se va desfășura în Parcul Natural Văcărești numai pe potecile desemnate și semnalizate în acest scop, părăsirea acestora fiind interzisă. Excepție se va face pentru proprietarilor de terenuri, pe, spre/dinspre proprietățile lor. Potrivit Regulamentului, circulația cu bicicletele este permisă numai pe ruta

principală, care leagă cele două intrări principale – colțul digului din fața complexului Asmita Gardens și strada Săvinești -, semnalizată în acest scop, și pe coronamentul digului aflat pe limita exterioară a Parcului Natural Văcărești. Viteza de deplasare trebuie să fie adaptată astfel încât să nu pună în pericol și să nu deranjeze alți vizitatori. ”Este interzisă folosirea oricăror mijloace sau obiecte care poluează fonic și/sau sunt de natură să deranjeze speciile de floră și/sau faună sălbatice sau să perturbe calmul și liniștea ariei naturale protejate”, se mai precizează în Regulamentul Parcului.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Cum navighează capitaliștii de risc pe valul reînarmării Europei?
  • România, patria birurilor. Guvernul taie de la popor ca să dea la străini!
  • Catastrofa din sistemul energetic, trecută la realizări. Un mandat cât 1.000 de MW
  • România a intrat și în criză de locuri de muncă
  • Israelul a atacat Iranul nu din frică, ci din aroganță
  • Chelsea aruncă pe geam 1,54 miliarde de euro!
  • Fierbe CFR Călători. Sindicaliștii amenință cu greva generală
  • „Mondialul” caniculei. Starurile prezente în SUA se „coc” la aproape 40 de grade!
  • Nicușor Dan, precum argintul viu
  • Exit mobile version